Având în vedere relatările recente din mass media cu privire la cazul poliţiştilor din Călăraşi, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) şi f) din Codul Penal, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu la data de 2 octombrie 2015, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul de instrumentare şi soluţionare a cauzei sub aspectul măsurilor preventive.
Lucrarea a fost înregistrată distinct la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători şi Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.
Verificările prealabile urmează a fi efectuate în conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.2,3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.
Menţionăm faptul că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”.
Compartimentul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media
Comentariile sunt inchise.