Șeful de la Administrația Cimitirelor Călărași pus sub control judiciar pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Media 7:34 pm - 15 martie, 2024 1

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Biroul de informare și relații cu publicul al Parchetului de pe lângã Judecătoria Călărași este împuternicit să comunice următoarele date, pentru corecta informare a opiniei publice:

Prin ordonanța procurorului de caz din data de 15.03.2024 s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.D.A., pentru savârsirea infracțiunii de: „neexecutarea sancțiunilor penale” prev. de art. 288 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.
În ordonanța procurorului s-a reținut că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada 02.04.2019 – 02.04.2021 inculpatul, aflat în stare de recidiva, s-a sustras de la executarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) C.pen., respectiv dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pedeapsă ce i-a fost aplicată printr-o Sentință Penală pronunțată de Tribunalul Călărași, definitivă prin Decizia din 02.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul că și-a desfășurat, în continuare, activitatea în cadrul serviciului public Administrația Cimitirelor Călărași, în calitate de sef serviciu, având atribuții și responsabilități similare celor în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunea de corupție pentru care i s-a aplicat pedeapsa complementara și ocupând aceeași funcție de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

La data de 15.03.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, față de inculpatul B.D.A., acestuia fiindu-i interzis, printre altele, să desfășoare activitățile ce se circumscriu atribuțiilor funcției de șef serviciu la Administrația Cimitirelor Călărași.

Anterior, la data de 15.03.2024, procurorul de caz a luat măsura reținerii față de inculpat, pe o durată de 24 de ore.

Activitățile de cercetare penală au fost desfășurate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupţie Călărași , care au adus la îndeplinire dispozițiile procurorului de caz.
*
Facem precizarea că punerea in mișcare a acțiunii penale, reținerea și controlul judiciar reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nici un fel, principiul prezumției de nevinovăție.

Update: Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul BĂLĂNGEA Daniel Adrian, împotriva Ordonanţei Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi din data de 15.03.2024 date în Dosarul penal nr. 506/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.03.2024
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)    21.03.2024

One Comment »

  1. bmj 21 martie 2024 at 09:10 -

    Este o veste ingrijoratoare sa aflam ca un inculpat, deja condamnat pentru coruptie, a continuat sa ocupe aceeasi functie care i-a permis sa savarseasca infractiunea. Noi, cetatenii, ne bazam pe institutiile statului sa aplice legea si sa asigure respectarea ei, iar in cazul de fata aceste masuri si etape din procesul penal sunt justificate. Speram ca, pe viitor, astfel de situatii sa fie evitate si sa se ia masuri mai riguroase impotriva celor care se fac vinovati de acte de coruptie.