Explozie la un bloc de locuinte, fara victime, in Calarasi

Media 11:45 am - 22 septembrie, 2020 Comentariile sunt închise pentru Explozie la un bloc de locuinte, fara victime, in Calarasi

În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, a avut loc o explozie într-un apartament al imobilului D 24 din municipiul Calarasi, pe strada Trandafirilor, din fericire fără victime.

Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină rapid la locul deflagraţiei cu 5 autospeciale, două autospeciale de stingere, autoscara de 42 de metri şi două autospeciale de prim ajutor, SMURD şi ATPMV

În data de 22.09.2020, ora 09.40, două echipaje specializate de stingere, un echipaj de salvare de la înălţime si două echipaje de prim ajutor încadrate pe autosopeciala ATPVM şi autospeciala SMURD, din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași, au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Trandafirilor, în zona Bazarului Big Belşugului, bloc D 24, etajul al treilea, unde a avut loc o deflagraţie în urma unei acumulări de gaze.
Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar singura persoana care a fost afectată foarte puţin de explozie este chiar proprietarul apartamentului, bărbat în vârstă de 69 de ani, care a suferit un atac de panică pe fondul şocului de moment şi care nu prezenta traumatisme.
Paramedicii SMURD şi colegii din cadrul Servicilui Judeţean de Ambulanţă au monitorizat starea bărbatului de 69 de ani mai multe monute şi din fericire a cesta se afla în afara oricărui pericol, în parametrii normali, ceea ce l-a şi determinat să refuze transportarea sa la spital.
Din primele cercetari efectuate de pompieri militari la faţa locului, se pare că explozia s-a produs din cauza unei defecţiuni identificate la nivelul furtunului de alimentare cu gaz dintre butelie şi aparatul de gătit (aragaz).
Pe fondul acestei defecţiuni a fost posibilă scurgerea de gaze în bucătăria locuinţei, ulterior acumularea de gaze şi deflagraţia, care a deteriorat structura balconului din dreptul bucătăriei, o uşă şi căderea mai multor bucăţi de tencuială.
La acestă intervenţie nu a fost necesară evacuarea locatarilor din respectivul imobil de către pompieri, însă mulţi dintre ei s-au auto evacuat din cauza panicii produse de explozie. (foto:ISU)

Comentariile sunt inchise.