Localitățile Budești și Chiselet din județul Călărași beneficiază în prezent de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (S.M.U.R.D.), structuri specializate de intervenție, care vor funcționa în cadrul a două subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași.Fiecare din cele două substații are în dotare o ambulanță SMURD (tip B2), încadrată cu 15 paramedici, deservind, în total, o populație de aproximativ 60.000 de locuitori.
Substațiile SMURD se alătură celorlalte cinci existente, deja, la nivelul județului Călărași, în cadrul subunităților de intervenție de la Călărași, Dragalina, Lehliu Gară, Oltenița și Borcea.
“Au fost eforturi deosebite ca să operaționalizăm aceste unități SMURD și adresez mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă materializarea acestui deziderat”, a concluzionat oficialul I.G.S.U.
Dezvoltarea celor două echipaje noi s-a realizat din fonduri structurale prin Programul Regional de Dezvoltare și fonduri alocate de Ministerul Sănătății, cu sprijinul IGSU și al autorităților publice locale.
“Nu ne vom opri aici. Avem în vedere dezvoltarea structurilor de urgență și în viitor, în special în pregătirea personalului medico-sanitar. Vom continua înființarea punctelor de ambulanță și SMURD pentru a acoperi timpii de reacție”, a declarat Raed ARAFAT, secretar de stat în ministerul Sănătății, cu ocazia inaugurarii celor două stații din județul Călărași.


Comentariile sunt inchise.