Accident rutier grav pe strada Flacăra, în municipiul Călărași

Media 3:05 pm - 10 februarie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Accident rutier grav pe strada Flacăra, în municipiul Călărași

Un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului  de pompieri Călărași au intervenit rapid pentru extragerea persoanelor din vehiculul avariat şi pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma impactului violent

La locul accidentului s-a deplasat și o ambulanță cu medic a S.A.J. Călărași, care a preluat una dintre victimele teribilului accident

În data de 10.02.2016, ora 01.29, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza municipiului Călărași, pe strada Flacăra, la un grav accident rutier produs prin coliziunea unui autoturism (înmatriculat în județul Constanța) cu un copac de pe marginea drumului.

La sosirea echipajelor de intervenţie la locul accidentului, în autoturismul avariat se aflau două persoane de sex masculin, ambele încarcerate, care prezentau mai multe traumatisme severe.

Pompierii încadraţi pe autospeciala de descarcerare au folosit echipamentele din dotare pentru a îndepărta elemente din structura autoturismului, ajungând astfel la victimele încarcerate, pe care le-au extras din vehicul și le-au predat paramedicilor SMURD și echipajului cu medic al S.A.J. Călărași, sosit la locul accidentului..

Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un tânăr în vârstă de 30 de ani, Nicolae T. (pasager dreapta față în autoturism), care era conștient și prezenta traumatism cranio-cerebral, o plagă deschisă de aproximativ 2-3 centimetri la nivelul capului, în zona parietală stângă și excoriații în regiunea frontală. Acestuia i s-au acordat îngrijiri și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Călărași.

Conducătorul autovehiculului, Florin B., în vârstă de 30 de ani, care de asemenea prezenta traumatisme grave, a fost preluat de  echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanță și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului din Călărași.

Comentariile sunt inchise.