Muzeul Dunării de Jos – „Colinde, Colinde”

Media 3:56 pm - 16 decembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Muzeul Dunării de Jos – „Colinde, Colinde”

Secţia de Etnografie şi Folclor a Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi a organizat în ziua de 15 decembrie, de la ora 13,00 o manifestare specifică, prilejuită de apropierea sărbătorilor de iarnă care vestesc naşterea Domnului Isus Hristos, intitulată generic „Colinde, Colinde”.

În alocuţiunea sa, coordonatoarea secţiei Oana Virginia a punctat câteva idei referitoare la apariţia şi importanţa colindelor cum s-au păstrat şi transmis precizând şi faptul că este una din vechile forme de manifestare a folclorului religios.

După această scurtă prezentare s-a derulat un fascinant program de colinde şi obiceiuri susţinut de mai multe grupuri de colindători: Ansamblul „Ghiocelul Junior” de la Palatul Copiilor din Călăraşi coordonat de prof. Lavinia Vasile a uimit asistenţa cu varietatea de colinde, obiceiuri şi dansuri specifice, finalul fiind rezervat „Pluguşorului”. Protagoniştii îmbrăcaţi în frumoase costume tradiţionale, cu măşti şi accesorii ce simbolizau roadele pământului s-au dovedit a fi virtuoşi, omogeni, ingenioşi şi plini de graţie. Grupul de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Parohia „Naşterea Sf. Ion Botezătorul” – îndrumat de Dumitru Maria Afrodita şi preot Grigoriu Adrian, a prezentat câteva colinde cunoscute, dar interpretate într-o armonie aproape perfectă uimindu-ne pe toţi din sală.

A impresionat modul de interpretare a colindelor „În seara de Moş Ajun” şi „Omul Bun”.

Grupul de elevi de la Şcoala Gimnazială „Iancu Rosetti” din Roseţi îndrumat de prof. Vasile Lucreţia s-a remarcat prin acurateţea interpretării celor cinci colinde, frumuseţea vocilor, dar şi prin o variantă mai veselă a colindului „Florile Dalbe”.

O impresie deosebită a lăsat-o grupul de elevi de la Liceul „Ştefan Bănulescu” îndrumaţi de Puran Vasilica şi preot Toader Marian, care a interpretat un număr de colinde ce s-au remarcat prin discreţia şi frumuseţea prelucrării care le-au amplificat farmecul cât şi prin vocile componentelor grupului, grup unitar, bine construit şi care a înţeles taina colindelor.

Frumoase colinde, care au impresionat numeroasa asistenţă, au interpretat şi grupul de elevi de la Şcoala Gimnazială „Mircea Vodă” îndrumat de Mişu Spiroiu şi grupul de elevi de la Şcoala „Nicolae Titulescu” îndrumat de Deacu Margareta.

La final, colindătorii au fost răsplătiţi cu nuci coapte, covrigi, cozonac şi răcoritoare.

Întregul program a fost ceva aparte, înălţător, a dominat frumuseţea şi farmecul colindelor, a celorlalte obiceiuri şi datini, modul în care au fost prezentate, minunăţia costumelor. A impresionat de asemenea modul deosebit în care a fost organizată această manifestare tradiţională.

Felicitări tuturor participanţilor şi organizatorilor pentru frumuseţea spectacolului.

Constantin Mitulescu

"Când aud un colind mă gândesc instantaneu la identitate, apoi la un ritual de purificare la sfârşitul unui an, adică al unui ciclu. Manifestarea organizată de Muzeul Dunării de Jos a reunit peste 50 de copii-colindători, care ne-au urat pe diferite portative, cu bucurie în ochi, sănătate şi să ne meargă bine în anul ce va să vie! Pe această cale, le mulţumesc tuturor pentru magia spectacolului oferit astăzi, prin care ne-au adus în suflete căldura şi puritatea sărbătorilor de iarnă!" – manager Muzeul Dunării de Jos, dr. Marian Neagu (foto: Muzeul Dunării de Jos)

Colinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, ColindeColinde, Colinde

 

 

Comentariile sunt inchise.