Scandalagii de la Dragalina, cercetați în stare de libertate

Media 11:38 am - 29 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Scandalagii de la Dragalina, cercetați în stare de libertate

Cei 14 suspecți de ultraj contra bunelor moravuri și încăierare, de la Dragalina, vor fi cercetați în stare de libertate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, inspector Ramona Tudor, a declarat sâmbătă, pentru mediacalarasi.ro, că instanța a respins propunerea de arestare preventivă a procurorilor, cei 14 fiind în prezent liberi, ca urmare a expirării măsurii reținerii pentru 24 de ore. 

Suspecții au produs un scandal în dimineaţa de 16 septembrie a.c. în localitatea Dragalina în urma cărora o persoană a fost rănită şi trei autovehicule au fost avariate prin incendiere.

Pe 27 septembrie, poliţiştii au descins la locuinţele suspecţilor, de unde au ridicat pentru cercetări obiecte contondente şi 146 de pachete cu ţigarete, cu marcaj fiscal de Republica Moldova şi Ucraina, şi mai multe perechi de pantofi sport. Faţă de unul dintre suspecți, care deţinea aceste bunuri, sunt efectuate cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Urmează să fie sesizate şi autoritatea vamală şi garda financiară pentru stabilirea influenţelor fiscale, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal.

Cercetările sunt continuate pentru depistarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în actele de tulburarea gravă o ordinii şi liniştii publice din acea dimineață. 

Comentariile sunt inchise.