Poliţia Română – ACŢIUNEA BLOCADA CONTINUĂ

Media 10:12 am - 28 august, 2015 Comentariile sunt închise pentru Poliţia Română – ACŢIUNEA BLOCADA CONTINUĂ

În perioada  20 – 26 august a.c., poliţiştii au constatat 1.480 de infracţiuni, au aplicat peste 48.800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 10.000.000 de lei, au depistat 50 de persoane urmărite şi 7 autovehicule furate, 64 de arme şi 816 de muniţii.

Activităţile fac parte din acţiunea Blocada, desfăşurată de Poliţia Română, pentru prevenirea faptelor  antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.

În perioada 25 iulie – 31 august a.c., din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, poliţiştii desfăşoară o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens, precum şi pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.

La activităţi participă poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Astfel, în perioada 20 – 26 august a.c., la acţiunele desfăşurate la nivel naţional au participat, în medie, zilnic, 3.505 poliţişti. Din totalul acestora 1.769 sunt de la ordine publică, 1.046 de la rutieră, 323 de la investigaţii criminale, 213 de la transporturi şi 37 de specialişti în arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În urma celor peste 2.800 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 1.480 de infracţiuni, dintre care 454 de natură judiciară, 632 la regimul circulaţiei rutiere, 80 la regimul armelor şi muniţiilor, restul faptelor vizând alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 833 au fost constatate în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 50 de persoane urmărite, dintre care 28 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii, 7 aveau mandate de arestare preventivă şi 9 aveau mandate europene de arestare emise de alte state.

Au fost instituite 1.381 de filtre rutiere, au fost identificate 7 autovehicule care figurau ca fiind sustrase şi au fost confiscate 64 de arme, dintre care 24 letale şi 40 neletale, precum şi 816 muniţii.

De asemenea, au fost aplicate 48.811 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.570.539 de lei, dintre care 4.849 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 a ordinii şi liniştii publice, 678 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 60 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 40.940 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 263 pentru consum de alcool, 15.761 pentru viteză neregulamentară şi 660 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 270.120 de lei, au reţinut 2.407 permise de conducere, dintre care 298 pentru consum de alcool, 554 pentru viteză şi 1.555 pentru alte abateri şi au retras 905 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

■  La data de 25 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au oprit pentru control, pe raza localităţii Poşta Câlnău, un autoturism condus de o femeie, de 41 de ani, din Suceava.

În urma solicitării poliţiştilor, aceasta a refuzat să prezinte documentele de identitate  şi a menţionat date de identitate false.

Din verificări, a reieşit că femeia avea suspendat dreptul de a conduce, iar  în urma controlului, în autoturism şi în portbagaj, poliţiştii au descoperit 100.000 de ţigarete,  fără banderole fiscale.

Ţigaretele, în valoare de aproximativ 42.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat.

Femeia a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, conducerea unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce şifals privind identitatea.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ :

Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi  cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Puteţi obţine informaţii permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi la eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.

Pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

Nu lăsaţi autoturismul pornit şi neasigurat nici atunci când îl părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

Comentariile sunt inchise.