DNA – Reţinere preşedinte Judecătoria Sfântu Gheorghe

Media 9:03 am - 17 februarie, 2016 Comentariile sunt închise pentru DNA – Reţinere preşedinte Judecătoria Sfântu Gheorghe

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 februarie 2016, a inculpatei

POIANĂ ELENA, la data faptei judecător în cadrul Tribunalului Harghita, în prezent preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 19 august 2015, inculpata Poiană Elena, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) suma de 10.000 lei, pentru a dispune soluționarea favorabilă a contestației formulate de două persoane arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, împotriva unei încheieri pronunțate de Judecătoria Miercurea Ciuc, hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea celor doi de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive.
După ce s-a asigurat de disponibilitatea denunțătorului de a remite suma de bani, prin încheierea din data de 20 august 2015, judecătorul Poiană Elena a admis contestaţia respectivă pe care a desființat-o și a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a celor două persoane.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatei Poiană Elena i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 17 februarie 2016, inculpata Poiană Elena urmează să fie prezentată Curții de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comentariile sunt inchise.