CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI ÎNCEARCĂ SĂ ACOPERE NEREGULILE DIN OGRADA PRIMARULUI DULCE MARIUS GRIGORE?

Media 10:20 am - 4 august, 2023 Comentariile sunt închise pentru CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI ÎNCEARCĂ SĂ ACOPERE NEREGULILE DIN OGRADA PRIMARULUI DULCE MARIUS GRIGORE?

Este o întrebare la care așteptăm răspuns din partea directorului Culea Marius Silviu, pentru că ne vedem nevoiți să ne îndreptăm atenția și asupra instituției pe care o conduce, care ar trebui să manifeste maximă vigilență atunci când oamenii aflați în subordinea primarului PSD Dulce Marius Grigore își bat joc de banul public.

Dacă la prima vedere ar fi părut că auditarea a avut o tematică anuală, așa cum am fost informați prin adresa nr.2780/02.02.2023, unde se face referire la misiuni de audit anuale, ocazie cu care sunt verificate și sesizările înregistrate până la momentul misiunii de audit, totuși, actele aflate în posesia noastră, conduc la concluzia că misiunea nu ar fi fost anuală, dacă avem în vedere că „țintele” au fost Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” Călărași, Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără stăpân, Complexul Agrement Dumbrava Călărași, Serviciul Public Pavaje Spații Verzi Călărași și Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ Călărași, fiecare dintre ele primind o copie a proiectului de raportul de audit, iar tematica a fost una „personalizată”.

Așa am aflat noi că la Complexul de Agrement Dumbrava a fost efectuat un control de audit începând cu data de 12.06.2023, însă nu cu privire la toate contractele de achiziție publică semnate de directoarea Blebea Valentina Georgiana, despre care noi am scris și așteptăm cu interes ca Direcția Națională Anticorupție să intre în acest complex și să facă ordine, ci doar cu privire la cheltuielile pe care le-a efectuat în legătură cu contractarea unor servicii de consultanță/reprezentare juridică, în perioada 01.01-31.12.2022.

E bine că auditorii au vrut să verifice contractele de asistență juridică încheiate de Complex – ZOO, însă nu ne-a fost mică mirarea când am aflat că, în perioada 01.01 – 31.12.2022, conform mențiunilor de la punctul 5.4. din proiectul raportului, directoarea Blebea ar fi încheiat doar un singur contract de asistență juridică înregistrat sub nr. 2823250/04.08.2022, în valoare de 9.520 lei, cu precizarea că această sumă a ajuns în contul deja celebrei avocate Băbeanu Iulia Andrea, pe care a lovit-o anxietatea din cauza articolelor noastre, în care am scris că a fost angajată nelegal, iar acum vine Curtea de conturi și confirmă ceea ce noi am scris în cursul anului 2022.

Așteptăm și poziția oficială a avocatei Băbeanu, în prezent judecătoare la Judecătoria Găești, ca să nu se mai plângă că nu are drept la replică, pentru că, după ce ne-a dat în judecată și vrea să se îmbogățească de pe urma noastră, spovedindu-se în fața judecătorilor cât de corectă a fost ea și ce treabă bună a făcut, acum vine curtea de conturi și confirmă ceea ce avocatul șoferului Ștefănescu i-a reproșat de la primul termen al cercetării disciplinare, respectiv că acel contract de asistență juridică pe care a refuzat să îl prezinte la instanță, a fost încheiat de directoarea Blebea cu încălcarea legii, motiv pentru care așteptăm să vedem dacă Camera de conturi va merge corect până la capăt și va dispune măsuri de recuperare de sumei de la persoanele vinovate.

Și, tot pe această cale, anunțăm anticipat succesul procesului fostului șofer Ștefănescu Ionel, care a fost concediat nelegal pe mâna acestei avocate care, spunem noi că nu a aterizat întâmplător la Complex – ZOO, ci pe filiera unui fost comisar de poliție, în prezent vicepreședinte la organizația județeană a unui partid suveranist, satelit al Partidului AUR, și care ne ruga cândva să nu mai scriem despre directoarea Blebea pentru că are relații și că tot îl va da afară pe șofer pentru că „i-a dat el” o avocată „tare” de la București.

Nu contestăm că directoarea Blebea ar avea relații și că, cel mai probabil, va mai scăpa tot cu o renunțare la urmărirea penală și în dosarul penal de delapidare care o vizează, care a fost disjuns anul acesta din dosarul de delapidare deschis de organele judiciare, din oficiu, în anul 2022, și în care lucrurile stau pe loc pentru că acolo a fost mare șef fostul comisar care ne anunța cât de susținută este Blebea Valentina Georgiana și nu ne-ar mira dacă polițistul care trebuie să facă cercetări, ar face din dosar pernă pentru scaun, iar procurorul va uita de el.

Revenind la contractele de asistență juridică încheiate de Complex – ZOO în cursul anul 2022, îl anunțăm pe președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, dar și pe directorul Camerei de Conturi a Județului Călărași, Marius Silviu Culea, că auditorii lor care au fost trimiși în misiunea de audit, nu au verificat personal registrele și achizițiile publice făcute de directoarea Blebea cu obiectul menționat în proiectul de raport, dovadă că „au omissă cerceteze și contractul de asistență juridică încheiat de directoarea Blebea la data de 27.12.2022, dar a cărui valori este triplă față de valoarea contractului analizat de auditori, respectiv 30.000 lei.

Nu am regăsit în cuprinsul raportului nicio mențiune despre acest contract, mai ales că există și două sesizări cu privire la contractele de asistență juridică, deși, precizăm că a existat același mod de operare pentru „selecția” avocatei Turache Ramona Aurelia, care a scris repede, pe genunchi, un așa zis raport de justificare a onorariului, în care menționa, printre alte criterii de umflare a onorariului, și că se așteaptă la un linșaj mediatic așa cum a pățit și colega ei Iulia Băbeanu.

Noi spunem că presa corectă nu ar linșa mediatic pe cineva, însă dacă dezvăluirea unor încălcări ale legii, pentru avocata Turache este sinonimă cu linșajul mediatic, înseamnă că nu ne raportăm la același sistem de valori.

Aici poate fi o neglijență nepermisă auditorilor care au înțeles să meargă pe mâna directoarei Blebea și să nu cerceteze personal achizițiilor făcute de Complex – ZOO cu privire la serviciile juridice, fie auditorii ar putea fi complici la ascunderea adevărului, iar aici este într-adevăr o problemă de competența Direcției Naționale Anticorupție.

Până vom afla motivul pentru care auditorii financiari au tăcut mâlc cu privire la contractul de asistență juridică încheiat între Complexul de Agrement Dumbrava Călărași și Cabinetul de Avocat „Turache Ramona Aurelia”, în valoare de 30.000 lei, aterizat în dosar pe o altă filieră pe care o vom dezvălui cât de curând, nu vrem să credem că directorul Camerei de conturi Culea Marius Silviu s-ar implica să acopere neregulile de la Complex – ZOO doar pentru că Grama Eduard, cumnatul său și director la Ecoaqua Călărași, are aceeași culoare politică cu cea a primarului Dulce Marius Grigore și că,  anterior, prin bunăvoința primarului, cumnatul a fost angajat pe postului de administrator public al Primăriei municipiului Călărași.

 

Comentariile sunt inchise.