Cu referire la articolul „DNA isi va alimenta masinile din benzinariile Lukoil in urmatorii 4 ani, in urma unei licitatii publice. Parchetul General tocmai a pus sechestru de 2 miliarde euro pe active ale Lukoil” publicat la data de 22 septembrie 2015, de publicația online HotNews, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarea precizare:
Procedura în urma căreia a fost atribuit contractul menționat în articol a fost licitație deschisă desfășurată prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). La licitație s-au înscris trei ofertanți, iar oferta câștigătoare a fost declarată în conformitate cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, respectiv criteriul „prețul cel mai scăzut”. În urma clasamentului făcut în funcție de criteriul sus menționat a fost declarată câștigătoare oferta SC Lukoil România SRL.
În termenul prevăzut de lege, nu a fost depusă nicio contestație de către ceilalți competitori participanți la licitație, prin urmare contractul cadru a fost încheiat la data de 16.09.2015.
Potrivit OUG 34/2006, cu modificări și completările ulterioare, în vigoare la această dată, autoritățile contractante nu au posibilitatea să elimine din procedura de licitație acele persoane fizice sau juridice care fac obiectul unor anchete penale.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comentariile sunt inchise.