DIRECTOAREA DE LA ZOO VREA 500.000 DE EURO DESPĂGUBIRI PENTRU NIMIC! ÎNREGISTRARE AUDIO INCENDIARĂ!

Media 10:46 am - 29 mai, 2023 Comentariile sunt închise pentru DIRECTOAREA DE LA ZOO VREA 500.000 DE EURO DESPĂGUBIRI PENTRU NIMIC! ÎNREGISTRARE AUDIO INCENDIARĂ!

Directoarea Blebea Valentina Georgiana și soțul său, s-au adresat, fiecare, Tribunalului Călărași cu câte o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care se plâng că le-am șifonat imaginea publică și vor să fim opriți să continuăm seria dezvăluirilor care a condus la sesizarea, din oficiu, a organelor de urmărire penală, solicitând instanței să ne oblige să respectăm mai multe măsuri, printre care să înlăturăm articolele pretins denigratoare și să le plătim despăgubiri materiale pentru un pretins prejudiciu pe care susțin că l-au suferit și îl pot proba.

După ce am primit aprobarea la dosarul electronic, am lecturat acțiunea directoarei și am studiat înscrisurile atașate, ocazie cu care am constatat că directoarea solicită să îi plătim suma de 500.000 euro din cauză că i-am fi produs un grav prejudiciu de imagine și nu numai, prin publicarea unor informații false, deși la ZOO ar fi toate bune și frumoase.

Culmea tupeului l-am constatat când am citit actele medicale pe care le-a atașat, invocate ca dovezi pentru dovedirea cheltuielilor pe care le-a suportat pentru a-și recupera starea de sănătate grav afectată de stresul pe care i l-ar fi provocat articolele noastre.

Nu îți trebuie studii medicale ca să înțelegi concluziile formulate de medicii de la clinica din Turcia, care atestă foarte clar că starea de sănătate a directoarei nu s-a modificat la data de 06.04.2023, față de analizele care au fost efectuate în luna martie 2021 și în lunile februarie și iulie 2022, însă am constatat că evaluările au fost făcute și în alt scop.

Dacă directoarea Blebea crede că va păcăli instanța și că va obține de la noi costurile implanturilor mamare sau ale analizelor pe care le efectuează periodic din alte cauze decât cele invocate în acțiunea de la instanță, se înșeală amarnic pentru că vom cere o expertiză de specialitate pentru că nu suntem dispuși să îi plătim costurile pentru intervențiile estice care sunt notorii și vor fi ușor de constatat, dacă se va ajunge la o expertiză medicală.

Trebuie să precizăm că nu ne temem de acțiunile de cenzurare a mass media la care familia Blebea apelează cu disperare, ci de faptul că procurorii vor să o scape de răspundere penală în dosarul nr.2192/202/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, deși este cam greu din punct de vedere legal, dar și pentru că face presiuni asupra angajaților ca să o acopere și să îi determine să nu mai răsufle nimic către presă, aducând acuzații grave unor angajați, așa cum rezultă din înregistrarea audio pe care o publicăm.

Deși directoarea Blebea s-a dus la instanță să se plângă că publicăm informații false, atașând și articole care sunt însoțite de probe care pot fi ușor verificate de judecător, noi o informăm și pe această cale, că este nelegal să facă presiuni asupra angajaților pe care îi acuză că scurg informații către presă, hărțuindu-i la locul de muncă, deși îl folosește pe soțul său, polițistul local Blebea Horia, să îi intimideze și să facă înregistrări ambientale, pe care cei doi soți le-au prezentat deja „prietenilor” din primărie care nu au obligația să îi acopere, dar au și devenit virale în mai multe medii.

Solicităm organelor abilitate să intervină urgent și să protejeze avertizorii de integritate/în interes public de la ZOO, care sunt obligați să respecte Constituția României și Legea nr.361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public (care înlocuiește Legea nr.571/2004, în vigoare până în decembrie 2022), precum și Codul de conduită al salariaților pe care îl publicăm, care prevede la art.8 că sunt obligați să respecte Constituția și legile țării, dar și să divulge încălcările legii potrivit obligației prevăzută la art.28 din același cod, potrivit căruia „Conducerii instituției și salariaților, personal contractual, li se aplică dispozițiile Legii nr.571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unității care semnalează încălcări ale legii”, fiind obligați, în mod deosebit, să denunțe faptele de corupție, așa cum sunt definite la art.29 din același cod.

Potrivit surselor noastre de încredere, înregistrarea efectuată de polițistul local Blebea Horia, a fost prezentată „prietenilor” din primărie și nu numai, pentru a dovedi că directoarea Blebea nu mai are aceeași autoritate pe care o avea pe vremea când el era cunoscut ca fiind șeful care dădea ordine angajaților de la ZOO.

Surprinzător este faptul că administratorul Udrea Marian este denigrat de directoarea Blebea în fața colegilor lui, cărora le spune că ar fi fost „mânjit de Tudorache” să dea informații la presă, adică de jurnalistul de la care vrea să își recupereze cheltuielile pentru analizele efectuate după intervențiile estice la care s-a supus voluntar și încearcă să îi convingă ca el este vinovat de scurgerile de informații din interior, recunoscând astfel că tot ce am publicat este real.

Grav este faptul că această înregistrare face dovada că toate celelalte înregistrări audio și video pe care le-am publicat de-a lungul perioadei în care am făcut dezvăluiri despre ZOO, sunt adevărate, iar organele de urmărire penală ar trebui să intervină urgent și să stea de vorbă cu angajații care, se pare că, până acum au fost obligați să tacă și să o acopere pe directoare.

Dacă Udrea Marian a fost cel despre care am scris că a provocat scandalul de la ZOO, publicând înregistrări audio efectuate de avertizori de integritate care au demascat toată nebunia care a apărut din momentul în care funcția de director a fost preluată de Blebea, recent am scris că un alt scandal a izbucnit după ce a fost angajată o contabilă care habar nu are cu ce se servește contabilitatea, dar care face pe deșteapta în fața colegilor doar pentru a o acoperi pe directoare și neregulile care au existat și încă sunt perpetuate.

Ne întrebăm cum a promovat concursul de polițist local, Blebea Horia în condițiile în care în această înregistrare recunoaște că acum este nevoit să învețe legile, dar și dacă nu cumva trebuia să le învețe pentru concurs, ocazie cu care ar fi aflat că există niște prevederi în codul de procedură penală potrivit cărora nu poate supraveghea tehnic angajații de la ZOO prin înregistrări ambientale, fără un mandat emis de judecător, fiindu-i reproșat faptul că înregistra discuția pe care directoarea o avea cu o subalternă.

Deși nu a recunoscut că înregistrează ambiental, ne întrebăm cum a ajuns polițistul local în biroul în care exista o discuție între soția lui și o angajată, dar și motivul pentru care a intervenit în discuție și a reproșat că nu sunt uniți cu aceasta, fiind evident că este o instigare explicită la a ascunde ceva care nu trebuia să răsufle.

Mai grav este că polițistul local a adus acuzații administratorului Udrea Marian, că o „sapă” pe soția lui pentru că ar fi primit promisiunea că va fi numit în locul ei pe postul de director.

Pe această cale îl întrebăm noi pe Blebea Horia cum a ajuns în birourile de la ZOO, deși nu oricine are acces acolo, fix la momentul în care soția sa certa o angajată, dar și dacă a avut mandat de la judecător să efectueze înregistrări ambientale, din care rezultă clar modul cum a intervenit în discuții și cum încerca să o determine pe angajată să facă anumite recunoașteri pe care ulterior să le folosească în fața organelor de urmărire penală și în procesele civile de care se plângea.

Considerăm că această înregistrare audio face dovada că se păstrau numere în registrul de intrare/ieșire care ulterior erau folosite pentru antedatarea documentelor, iar acest indiciu conduce către infracțiunea de fals intelectual și uz de fals, dar și că slujitoarea fidelă a directoarei, doamna Teodorescu Silica, despre care noi am mai scris, face niște dezvăluiri de interes pentru polițiști la soluționarea dosarelor de delapidare aflate în cercetare.

Grav este că, din cauza unei contabile care habar nu are de meserie și care a aterizat în ZOO (nu pe competențe, ci pe ochi frumoși, existând suspiciuni că a fost fraudat concursul, iar această dovadă este explicit confirmată de lipsa de pregătire care îi este reproșată), s-a ajuns din nou în situația în care să fie hărțuiți angajați care au fost folosiți pentru executarea altor atribuții decât cele pentru care au pregătirea necesară, la acest moment fiind angajate cel puțin două persoane la compartimentul contabilitate, resurse umane și achiziții, care încasează degeaba salariul de la stat deși habar nu au cu ce se mânâncă activitatea pentru care sunt plătite.

Nu încheiem prezenta „informare falsă” înainte de a transmite directoarei Blebea că ar fi cazul să se oprească pentru că a pornit un tăvălug care va spulbera totul în cale, dar și că trebuie să realizeze că, opțiunea salariaților între variantele de a o proteja pe ea și libertatea și liniștea lor, în cele din urmă salariații vor alege calea legală.

Comentariile sunt inchise.