Poliţia Română – REŢINUT DE POLIŢIŞTI PENTRU LUARE DE MITĂ

Media 2:59 pm - 2 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Poliţia Română – REŢINUT DE POLIŢIŞTI PENTRU LUARE DE MITĂ

Poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române au surprins în flagrant delict reprezentantul unei firme de asigurări, în timp ce primea mită de la administratorul unui service auto, pentru a prelungi relaţiile contractuale dintre cele două societăţi./ Acesta a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

La data de 1 septembrie a.c., , poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, reprezentant al unei societăţi de asigurări, în timp ce primea, cu titlu de mită, 13.000 de lei.

Cel în cauză a primit suma respectivă de la denunţător, administrator al unui service auto.

Din cercetări a reieşit că, reprezentantul firmei de asigurări ar fi pretins de la denunţător 13.000 de lei, pentru exercitarea atribuţiilor conferite de funcţia deţinută, în scopul prelungirii relaţiilor contractuale dintre firma denunţătorului şi societatea de asigurare.

De asemena, acesta ar fi promis să intervină, în acelaşi scop, pe lângă alţi funcţionari din cadrul firmei de asigurare.

Faţă de reprezentantul societăţii de asigurări, în vârstă de 26 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii, urmând a fi prezentat instanţei, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 289, alineatul 1 din Codul Penal şi trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 291, alineatul 1 din Codul Penal.

Comentariile sunt inchise.