Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (Regio), a organizat marţi, 6 octombrie, un eveniment destinat reprezentanţilor mass-media în cadrul căruia au fost promovate rezultatele proiectelor derulate cu fonduri nerambursabile Regio la nivelul judeţului Prahova. Cu acest prilej s-a organizat o vizită la obiectivul cultural-istoric reabilitat cu fonduri Regio, unde a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului „Restaurarea şi consolidarea conacului «Pană Filipescu», Filipeştii de Târg, judeţul Prahova”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Prahova.
În deschiderea reuniunii, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a prezentat jurnaliştilor stadiul implementării programului Regio, precum şi impactul acestuia la nivel judeţean: „Trebuie să vă mărturisesc că la momentul la care am întocmit lista cu evenimentele pe care trebuie să le desfășurăm în această toamnă împreună cu mass-media din regiunea Sud Muntenia, am început-o cu proiectul ce avea ca obiectiv reabilitarea conacului «Pană Filipescu». Este un obiectiv deosebit de important pentru județul Prahova, dar și pentru regiunea Sud Muntenia și suntem convinși că, alături de alte obiective care sunt în faza de finalizare sau sunt finalizate deja în cadrul Axei 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, conacul Pană Filipescu va intra pe harta atracțiilor culturale și turistice ale acestei zone.”
Conacul „Pană Filipescu” este un monument de arhitectură construit în stil tradițional la mijlocul secolului al XVII-lea, de către marele logofăt Pană Filipescu. În cele 31 de luni în care a fost implementat, proiectul Regio a avut în vedere restaurarea, protejarea și conservarea fațadelor, precum și executarea unor alte lucrări exterioare pentru evidențierea obiectivului turistic de patrimoniu. De asemenea, s-au realizat dotări interioare (tâmplărie din lemn, instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la incendii și antiefracție) și au fost modernizate chiar şi utilitățile aferente obiectivului. Contractul prin care Consiliul Judeţean Prahova a restaurat monumentul a primit finanţare Regio la jumătatea anului 2012 iar valoarea totală a proiectului a fost de 13.214.215,54 lei, din care 9.405.473,27 lei a fost finanţare nerambursabilă din fonduri Regio.
„În regiunea Sud Muntenia, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 au fost depuse în total 1.285 de proiecte, din care au fost semnate aproximativ 760 de contracte de finanţare, pentru care beneficiarii au solicitat fonduri nerambursabile europene în sumă de peste 3,35 de miliarde de lei. La nivelul judeţului Prahova au fost depuse în acest exerciţiu financiar 309 proiecte, dintre care au fost semnate 178 de contracte de finanțare, ce au în total o valoare de aproximativ 1,2 miliarde de lei, din care peste 800 de milioane sunt fonduri nerambursabile solicitate de către beneficiari publici şi privaţi din Prahova”, a mai adăugat directorul ADR Sud Muntenia.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
Comentariile sunt inchise.