REZULTATELE ACŢIUNII TRUCK & BUS LA CĂLĂRAŞI

Media 7:38 pm - 15 octombrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru REZULTATELE ACŢIUNII TRUCK & BUS LA CĂLĂRAŞI

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au verificat pe raza judeţului aproape 607 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi marfă, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate cele 28 de state membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În perioada 5 – 11 octombrie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au urmărit şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care efectuează transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Poliţiştii au verificat 607 de autovehicule, dintre care 244 de autovehicule destinate transportului de persoane şi 363 de autovehicule destinate transportului de marfă.

În urma controalelor, poliţiştii au constatat 90 de abateri, dintre care 34 la autovehicule de transport de persoane şi 56 la cele de transport marfă.

Astfel, transportatorilor de persoane şi celor de mărfuri le-au fost aplicate 18 sancţiuni pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 1 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 6 pentru că au condus un autovehicul cu defecţiuni tehnice şi 14 pentru lipsa documentelor.

Comentariile sunt inchise.