Proiectul local „SUNT INFORMAT!”, derulat de CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG CĂLĂRAŞI

Media 11:11 am - 11 decembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Proiectul local „SUNT INFORMAT!”, derulat de CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG CĂLĂRAŞI

Proiectul „Sunt Informat!”, implementat de CPECA Călăraşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Călăraşi, are ca scop creşterea nivelului de informare, educare şi constientizare a elevilor, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.

 

Proiectul se va derula pe parcursul anului scolar 2015 – 2016, în cadrul Şcolii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu” Călăraşi, Şcolii Gimnaziale “Nicolae Titulescu” Călăraşi şi Colegiului Economic Călăraşi, având ca scop informarea şi educarea elevilor din clasele a VI-a (vârsta 12-13 ani) cu privire la consecinţele nocive ale consumului de tutun şi alcool, în vederea promovării unui comportament de viaţă sănătos şi evitarea sau întârzierea debutului în consum.

 

AFIS3În cadrul activităţilor proiectului vor fi abordate teme ca: „Rolul curiozităţii în adoptarea unei decizii”, “Comportamente de viaţă sănătoasă şi comportamente de risc-Alcoolul”, „Tutunul – Efecte şi riscuri”, „Ajută drogurile la rezolvarea problemelor?”, “Sunt mai liber dacă consum droguri?” şi “Campania mea antitutun”, utilizându-se materiale informative şi aplicându-se jocuri de rol adecvate vârstei.

De asemenea, în cadrul proiectului va fi realizată o activitate de timp liber care se va desfăşura în cadrul programului naţional “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Informarea şi conştientizarea populaţiei, în general, şi a tinerilor, în special, cu privire la aspecte legate de consecinţele consumului de tutun şi alcool, este un element esenţial în asigurarea convenţiei individ – societate pentru îmbunătăţirea stării de sănătate.

COORDONATOR CPECA,

Alin Cristian STAN

Comentariile sunt inchise.