Proiectul „COPILĂRIE FĂRĂ VICII”, aflat la a doua ediție, implementat de CPECA Călăraşi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Călăraşi, se bazează pe educația nonformală, în vederea dezvoltării personalității de tip asertiv și a mecanismelor de coping necesare în adoptarea deciziilor corecte și responsabile în legatură cu consumul de tutun și alcool, adresată elevilor de gimnaziu.
Proiectul se va derula în anul şcolar 2015-2016, în toate unităţile de învăţământ gimnazial din municipiul Călăraşi, şi urmăreşte informarea și educarea elevilor din clasele a III si a IV a cu privire la consecințele nocive ale consumului de tutun și alcool, în vederea promovării unui comportament de viață sănătos și evitarea sau întârzierea debutului consumului de tutun.
În cadrul activităţilor proiectului, vor fi abordate următoarele teme: „Ştiu care sunt limitele mele”, “Gândesc înainte să acționez”, „Tutunul – bun sau rău?” şi „Alcoolul – e necesar?”, utilizându-se materiale informative şi aplicate jocuri de rol adecvate vârstei. De asemenea, o altă activitate în cadrul proiectului va fi susţinută de elevii claselor implicate care vor realiza desene/colaje cu tema „Cum afectează alcoolul şi tutunul întreaga familie”, acordându-se de diplome pentru primele 3 locuri de la fiecare clasă. Tot în cadrul acestei activităţi elevii vor citi scrisorile realizate de ei şi adresate persoanelor dragi fumătoare sau consumatoare de alcool, în care le transmit părerea lor în legătură cu acest obicei.
Intervenția vizează comportamentele de risc ce au consecințe negative, pe termen scurt și lung, asupra sănătății fizice și psihice și, în consecință, reduc calitatea vieții și starea de bine a persoanei.
Un factor important în succesul școlar îl constituie și stilul de viață sănătos al elevului. Consumul de alcool și tutun reprezintă capcane pentru preadolescenți, cu efecte nocive asupra organismului, efecte pe care elevii trebuie să le conștientizeze, în scopul evitării acestora.
Proiectul urmăreşte formarea unei atitudini pozitive și responsabile față de sănătatea proprie și a celor din jur, a unui stil de viață sănătos, dezvoltarea armonioasă sub aspect psiho-fizic a elevilor, prin cunoașterea conținutului de educație pentru societate, prin derularea unor activități referitoare la sănătate, precum și a normelor necesare integrării în viața socială și reguli de securitate personală și de grup.
Comentariile sunt inchise.