În data de 25 mai a.c., orele 16.10, un echipaj de jandarmerie, aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului Călărași, a depistat în fața unei societăți comerciale de pe șoseaua Varianta Nord, pe numitul N.V. de 28 ani din municipiul Călărași, care încerca să transporte cu un cărucior mai multe obiecte din profil metalic.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul N.V. a ajutat la încărcarea pe cărucior a obiectelor – 2 uși metalice și 4 ferestre confecționate din profil metalic, ce au fost desprinse cu ajutorul unor unelte, de către numiții R. M. și A. D., ambii din municipiul Călărași , de la o hală din incinta societății, cu scopul de a le transporta pentru valorificare la un centru de colectare a deșeurilor metalice din apropiere.
În cauză au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comentariile sunt inchise.