Poliţia Română – GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TÂLHĂRII ŞI FURTURI, DESTRUCTURATĂ DE POLIŢIŞT

Media 9:32 pm - 10 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Poliţia Română – GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TÂLHĂRII ŞI FURTURI, DESTRUCTURATĂ DE POLIŢIŞT

Poliţiştii din Suceava au efectuat 6 percheziţii domiciliare pentru destructurarea unei grupări specializate în tâlhării şi furturi./ Polițiștii au recuperat o parte însemnată din bunurile sustrase, au fost indisponibilizate 2 autoturisme, în valoare de aproape 20.000 de euro, iar cinci persoane au fost reţinute.

La data de 9 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în comuna Pătrăuţi şi în municipiul Suceava, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în infracţiuni cu violenţă şi contra patrimoniului.

Gruparea, din care făceau parte bărbaţi, cu vârste între 20 şi 35 de ani, şi o femeie, de 23 de ani, din comuna Merei, judeţul Buzău, ar fi acţionat, începând cu luna mai a.c., în mai multe comune din judeţul Suceava.

Cei în cauză sunt bănuiţi că, pe timpul nopţii, ar fi pătruns în locuinţa unor persoane pe care le-ar fi ameninţat şi agresat, de unde ar fi sustras importante sume de bani, bijuterii şi alte bunuri de valoare. De asemenea, cei în cauză ar fi condus fără permis de conducere, iar femeia ar fi favorizat comiterea faptelor.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit bunuri reclamate de către părţile vătămate ca fiind sustrase şi alte bunuri susceptibile a proveni din activitatea  infracţională.

Totodată,  au fost indisponibilizate 2 autoturisme în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 20.000 de euro.

Persoanele în cauză au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, precum şi favorizarea infractorului, urmând a fi prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

La acţiune au participat luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Comentariile sunt inchise.