Muzeul Dunării de Jos – „Zilele Europene ale Patrimoniului”

Media 11:07 am - 20 septembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru Muzeul Dunării de Jos – „Zilele Europene ale Patrimoniului”

Zilele Europene ale Patrimoniului sunt celebrate în fiecare an în luna septembrie de către cele 50 de state semnatare ale Convenţiei culturale europene. Lansate în 1985, Zilele Europene ale Patrimoniului au fost organizate, începând cu anul 1999, ca iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei.

În România, Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, tema din acest an fiind „Meştesuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”.

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi organizează în cadrul acestui eveniment manifestarea interactivă – Ţesutul – meşteşug tradiţional.

Acţiunea se va desfăşura sâmbătă 22 septembrie 2012, începând cu ora 1000, la Secţia Etnografie şi artă populară a muzeului din str. 1 Decembrie 1918 (vis-à-vis de Primăria Călăraşi).

Manager, Dr. Marian NEAGU 

Responsabil Relaţii cu publicul, Muzeograf Andreea L. Parnic

Comentariile sunt inchise.