La sfârșitul acestei săptămâni, peste 25 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, vor fi angrenați în misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural-artistice, religioase și de protest, care se vor desfășura pe raza județului Călărași.
Sâmbătă 14 august a.c., jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la Mănăstirea Crucea de Leac din localitatea Coslogeni, unde se va desfășura o procesiune religioasă oficiată de Episcopul Sloboziei și Călărașilor. În aceeași zi, jandarmii vor fi prezenți pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și pe terenul de fotbal din satul Cetatea Veche, unde au loc festivitățile prilejuite de Ziua comunei Spanțov, dar și pe platoul din fața Prefecturii Călărași, unde se va desfășura un miting de protest împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană.
Duminică 15 august a.c., efectivele de jandarmerie vor asigura măsurile de ordine publică la biserica Sf. Gheorghe din localitatea Dor Mărunt, unde va avea loc slujba de sfințire a lăcașului de cult, oficiată de Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Jandarmii vor acționa pentru desfășurarea într-un climat sigur a acestor manifestări, pentru preîntâmpinarea apariției unor evenimente sau incidente nedorite și pentru protecția persoanelor care participă la aceste activități.
Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor prezenți la adunările publice să adopte un comportament civilizat, să respecte regulile stabilite de organizatori și de forțele de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură.
Cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgențe 112.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comentariile sunt inchise.