Jandarmii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică

Media 11:29 am - 19 august, 2013 Comentariile sunt închise pentru Jandarmii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică

Având în vedere zilele libere prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în perioada 15 – 18 august a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au executat, independent și în sistem integrat, o serie de acțiuni specifice, atât pe raza municipiilor Călărași și Oltenița, cât și în localitățile Lehliu Gară, Dor Mărunt, Borcea, Mânăstirea și Budești.
Dispozitivele adoptate de jandarmi, au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În urma acțiunilor executate, jandarmii au aplicat un număr de 36 sancțiuni contravenționale (20 sancțiuni la Legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 16 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite) în valoarea totală de peste 11.000 lei.

Exemplu:
– în ziua de 15 august, a.c., în jurul orei 03.00, pe strada Borcea din municipiul Călărași a fost depistat numitul S.V. de 23 ani, din Călărași, în timp ce consuma băuturi alcoolice și adresa cuvinte și expresii jignitoare la adresa numitului T.N. din aceeași localitate. S.V. a fost sancționtat cu amendă în valoare de 300 lei conform prevederilor Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Comentariile sunt inchise.