Toleranță 0, manifestată de polițiștii rutieri față de conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului
Șase persoane, aflate sub influența băuturilor alcoolice, au fost depistate, în doar câteva ore, în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier pentru reducerea riscului rutier ca urmare a producerii de accidente de către astfel de persoane.
Echipajul de poliție din cadrul Serviciului Rutier Călărași, care a acționat pe D.N. 31, în seara de 30 noiembrie a.c., începând cu ora 21,00, a constatat următoarele abateri, pe care le-a sancționat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
– La ora 21,14, a fost depistat M. Săndel, de 41 ani, din comuna Ciocănești, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Opel și prezenta o concentrație alcoolică de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile.
– La ora 22,06, pe raza comunei Ciocănești, a fost identificat în trafic C. Vasile, de 41 ani, din Călărași, care conducea un autoturism marca Dacia 1300, deși avea o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei., în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie peste limita stabilită de OUG 195/2002.
– La ora 00,53, polițiștii l-au depistat pe S. Gabriel, de 34 ani, din comuna Grădiștea, care conducea un autoturism marca Ford și prezenta o concentrație alcoolică de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.
Un alt echipaj din cadrul Serviciului Rutier Călărași, care a acționat în aceeași perioadă pe D.N. 3B, a constatat următoarele:
– La ora 21,14, l-au identificat în trafic pe A. Alexandru, de 46 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, care conducea un autoturism marca Peugeot pe raza comunei Borcea, având o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
– La ora 01,31, a fost depistat și C. Sorinel, de 31 ani, din comuna Vidra, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism marca Audi, pe strada Eroilor, din municipiul Călărași, având o concentrație alcoolică de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile.
– La ora 01,57, pe strada Eroilor, din municipiul Călărași, a fost depistat R. Florin, de 34 ani, din Călărași, care conducea un autoturism marca VW, deși avea o concentrație alcoolică de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.
·
Moped, condus de un tânăr care nu posedă permis, depistat în trafic de polițiști
La data de 30 noiembrie a.c., ora 01:45, pe raza comunei Chirnogi, polițiștii au identificat un moped condus de S. Silviu, de 27 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
·
Curcani – mandat, pus în executare de polițiști
Agenți din cadrul Postului de Poliție Curcani au pus în aplicare, în ziua de 29 noiembrie a.c., ora 12:00, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Oltenița pe numele lui D. Niculae, de 47 ani, din comuna Curcani, care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Călărași în vederea transferării în penitenciar.
·
Persoană urmărită, prinsă de polițiștii din Budești
În ziua de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Budești și jandarmi l-au prins pe Ș. Marian, de 30 ani, din municipiul București, persoană urmărită pentru sustragere de la executarea pedepsei închisorii.
Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. în vederea depunerii în arest.
·
Accident rutier, în urma căruia un biciclist și-a pierdut viața
În ziua de 30 noiembrie a.c., ora 16.10, Z. Marcel, de 39 ani, din municipiul Călărași, a condus pe strada Prelungirea București un autoturism marca Skoda, iar la intersecția cu strada Rocadei, a surprins și accidentat grav pe D. Duță, de 67 ani, din Călărași, care conducea o bicicletă și nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație.
Victima a decedat pe timpul transportării către un spital din București.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză urmează a se efectua cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Recomandări ale polițiștilor pentru reducerea riscului de implicare a bicicliștilor în evenimente rutiere:
– înainte de a schimba directia de mers, mai ales spre stânga sau la depășire, asigurați-vă temeinic – din față și din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;
– circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului;
– nu circulați cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;
– nu transportați pe bicicletă altă persoană;
– pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzator (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în față, lumină de culoare roșie în spate și cel puțin un element reflectorizant de aceeași culoare);
– folosiți bicicleta numai pentru deplasări pe distanțe scurte, evitand astfel să fiți surprinși de lăsarea întunericului sau de înrăutățirea vremii;
– înainte de a patrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceti viteza, asigurați-vă temeinic și acordați prioritate de trecere celor în drept.
Comentariile sunt inchise.