Aproape 700 de tineri cu nevoi speciale vor fi susținuți prin a cincea ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

Media 9:43 pm - 2 decembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Aproape 700 de tineri cu nevoi speciale vor fi susținuți prin a cincea ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

Ø  MOL România anunță rezultatele concursului de proiecte MOL pentru sănătatea copiilor și  acordă 300.000 lei pentru a sprijini tineri care au nevoie de terapii alternative

Ø  În edițiile precedente, MOL România a susținut cu aproape 1,2 milioane de lei proiecte care au ajutat 6.600 de copii

Ø  Este primul an în care organizația care își va implementa proiectul cu cele mai bune rezultate dintre cele 18 câștigătoare va primi Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor

2 decembrie 2013, TIMIȘOARA – MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat astăzi, la Timișoara, organizațiile non-profit care vor beneficia de o finanțare totală în valoare de 300.000 de lei.  Astfel vor fi susținute cauzele a peste 692 de copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave, în cadrul celei de-a cincea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.

„Este al cincilea an consecutiv în care MOL România susține Programul MOL pentru sănătatea copiilor, pentru că nevoia de astfel de proiecte nu este una punctuală, ci permanentă. Profesioniștii din domeniu ne susțin în acest demers atât prin nivelul cunoștințelor profesionale ale proiectelor depuse, cât și prin rezultatele obținute prin acestea. MOL România a inițiat acest program, care este derulat în beneficiul copiilor cu nevoi speciale, prin care sprijinim soluționarea unor probleme cronice manifestate în comunitatea noastră, cu ajutorul specialiștilor și implicând familiile celor afectați”, a declarat Kinga Daradics, CEO al MOL România.

Numărul dosarelor de candidatură depuse a atins un nou record, fiind înregistrate 150 de înscrieri din partea organizațiilor non-profit și asociațiilor care intenționează să deruleze proiecte de terapie alternativă pentru copii și tineri în perioada 15 decembrie 2013 – 31 august 2014.

Juriul a selectat 18 asociații, care vor primi finanțări în valoare totală de 300.000 lei. La evenimentul organizat cu ocazia anunțării rezultatelor a participat dr. Violeta Stan, medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, președintele juriului.

“Programul e conceput să ofere nu doar resurse financiare comunităților interesate de bunăstarea copiilor lor, ci se investește în creșterea capacității acestora de a se forma în metode și tehnici de intervenție asistați de specialiști”, a declarat dr. Violeta Stan.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Cluj, Constanța, Galați, Harghita, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Timiș. Printre domeniile în care vor fi derulate proiecte se numără terapia prin artă, meloterapie, ludoterapie, stimulare senzorială, drama terapie, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, hipoterapia, atelier de jurnalism și foto-jurnalism, recreerea terapeutică, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

Participanții la evenimentul de anunțare a rezultatelor au asistat la prezentarea unui episod din activitatea voluntarilor Asociației Little People România, care au fost implicați în desfășurarea proiectului „În lumea poveștilor cu Leul Curajos” în secțiile mari de oncopediatrie din țară. Pe lângă cei 370 de beneficiari direcți afectați de cancer, proiectul a urmărit instruirea a 35 de studenți voluntari și întâlnirea cu peste 170 de copii sănătoși din școli și grădinițe, parteneri nemijlociți în lupta cu boala a tinerilor afectați. Poveștile terapeutice îi ajută pe copii să înțeleagă boala, necesitatea spitalizării și a tratamentului, respectiv de a găsi căile de comunicare între copii bolnavi și sănătoși.

“Se observă extinderea activităților de reintegrare psiho-socială a copiilor cu dizabilități prin includerea copiilor sănătoși în derularea proiectelor. Astfel Asociația Hóvirág din Gheorgheni organizează activități de reabilitare prin dans cu participarea copiilor sănătoși. Leul Curajos al Asociației Little People s-a deplasat la școli și grădinițe cu scopul de a pregăti copii sănătoși să fie primitori și suportivi fața de colegii lor care trec prin probleme de boală. În atelierul de art-terapie de la Școala Specială Pașcani lucrează elevi și de la celelalte școli din oraș. Ședințele de hipoterapie la Asociația Hip-Tep din Aiud desfășurate sub sloganul ”Pe cai toți suntem egali!”, dau posibilitate lărgirii căilor de reintegrare a copiilor cu deficiențe”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit care desfășoară activități legate de scopul proiectului, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase.

Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoțională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experiențe și acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activități de auto-exprimare creativă, individuală și de grup.

În cele patru ediții precedentele MOL România a sponsorizat 72 proiecte cu aproape 1,2 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 6.600 de copii și tineri.

Concursul de proiecte pentru cea de-a cincea ediție a fost lansat în 9 octombrie, iar termenul de trimitere a dosarelor de proiecte a fost 9 noiembrie 2013. Fiecare organizație a putut să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanțare, iar fondurile totale disponibile au fost de 300.000 lei.

Juriul ediției 2013 a fost format din: Violeta Stan, medic primar, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, Mugur Ciumăgeanu, vicepreședintele Asociației Române de Psihiatrie Comunitară, Roxana Morun, realizator TVR Timișoara, Sorin Predescu, psiholog, lector universitar, directorul Centrului de Asistență și Integrare Psihopedagogică de la Universitatea de Vest Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Harghita.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări și aproximativ 28.000 de angajați în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experiență în producția de hidrocarburi. În prezent desfășoară activități de explorare în 12 țări și de producție în 7 țări. Segmentul Downstream al Grupului controlează cinci rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croația și Italia. Compania deține, de asemenea, o rețea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, dintre care 143 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către Guvern.

Despre Fundația pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Contacte pentru presă

Adina Ionescu

Coordonator PR

MOL Romania

tel: 021/2048500 | @: aionescu@molromania.ro

András Imre

Director Executiv

Fundația pentru Comunitate

m: 0755-045699 | @: office@pentrucomunitate.ro

Nr. inr. Nume organizatie solicitanta   Titlu scurt program Localitate Judet

S115 Fundația World Vision România   Vreau să-ți spun povestea mea Constanța Constanța
S145 Asociația Pentru Promovarea Dezvoltării Personale, APDP   Dă culoare vieții tale Bacău Bacău
S19 Asociația Little People   În lumea muzicii cu Leul Curajos Cluj Cluj
S141 Fundația Internațională Pentru Copil și Familie Dr. Alexandra Zugravescu   SMILE – cameră de joc pentru copii internați pe termen lung la Spitalul Clinic de Urgență Grigore Alexandrescu București București
S29 Asociația Authelp Authelp Egyesület Muzica colorează lumea copiilor cu autism / A zene színessé teszi az autista gyermekek életét Miercurea Ciuc Harghita
S7 Asociatia Hip-Tep Hip-Tep Egyesület Visul micului călăreț / A kis lovas álma Aiud Alba
S9 Asociația Prin Viață Împreună   Terapie prin stimulare senzorială pentru copiii cu dizabilități instituționalizați din Călărași Călărași Călărași
S92 Asociația Audiosofia   Jocul rupe masca tăcerii București București
S111 Asociația K'arte   AvenTURA jurnalistică Târgu Mureș Mureș
S93 Fundația Haven – Speranță Tuturor cu Centrul de zi Silvia   Caruselul Simțurilor Piatra Neamț Neamț
S14 Fundația Hospice Emanuel din Oradea   Program de Ludoterapie "Jocul de-a doctorul nu-i o joacă". Program de joc terapeutic pentru copii cu boli grave, frații lor și copii ai pacienților adulți bolnavi de cancer avansat. Oradea Bihor
S89 Asociația Prader Willi din România   ARTrare Zalău Sălaj
S5 Asociația Horsemotion   HorsEmotion – Sunt special și merit un terapeut special! Timișoara Timiș
S53 Fundația Inimă de Copil   Cânt, dansez și mă simt bine!  Galați Galați
S134 Asociația Spitalului de Psihiatrie Dr. Gh. Preda Sibiu   În lumea basmelor terapeutice Sibiu Sibiu
S114 Asociația Down Oradea România   Câinele și copilul – o prietenie fără frontiere Oradea Bihor
S112 Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș – ASCOTID   Aventura culorilor – utilizarea terapiei prin pictură la copiii cu diabet insulinodependent Târgu Mureș Mureș
S2 Asociația Vedem Împreună   Astăzi cititor, mâine scriitor Sibiu Sibiu

– Fundația Pentru Comunitate 0755-045699 www.pentrucomunitate.ro https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate

Comentariile sunt inchise.