DNA – UP fost şef DIPI şi alţii

Media 12:46 pm - 15 februarie, 2016 Comentariile sunt închise pentru DNA – UP fost şef DIPI şi alţii

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecţii:

NICOLAE GHEORGHE, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat,  cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

 – complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

–  două infracţiuni de  deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale),

PAVEL GABRIEL NICOLAE, comisar șef de poliție, la data faptei  şef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

IACOB MARIAN DĂNUŢ, comisar șef, la data faptei şef al Diviziunii Administrative în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale),

ZĂRNICĂ NELU, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) cu rang de subsecretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale),

Potrivit ordonanței prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții anterior menționați, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În vara anului 2015, suspecții Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, prin întocmirea documentaţiei aferente, au contribuit la achiziţionarea unor bunuri din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, fără ca acestea să fie folosite la acest tip de activităţi.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea bunurilor din fondurile operative, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penala a infracţiunilor de corupţie.

Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative.

În perioada 21 august – octombrie 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în aceeași calitate, a schimbat destinaţia folosinţei bunurilor respective, achiziționate în modalitatea de mai sus.

În perioada 2014 – 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat şi ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 238.173,47 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

În aceeași manieră au procedat cu suma totală de 14.353,51 lei și suspecții Zărnică Nelu și Iacob Marian-Dănuţ, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Suspecţilor Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Iacob Marian Dănuţ și Zărnică Nelu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comentariile sunt inchise.