ALERTĂ Adolescent de 17 ani, ridicat de DIICOT pentru propagandă jihadistă (surse)

Media 11:45 am - 8 decembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru ALERTĂ Adolescent de 17 ani, ridicat de DIICOT pentru propagandă jihadistă (surse)

Un adolescent de 17 ani din Craiova a fost ridicat de procurorii DIICOT pentru că ar fi făcut în spațiul virtual propagandă jihadistă, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Sursa: AGERPRES

Update: Comunicat de presa 08.12.2015 – DIICOT

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  efectuează cercetări faţă de suspectul B. L. C. pentru  săvârșirea infracțiunii de promovare a unui mesaj prin propagandă prev.de art. 32 ind. 2 alin.4 din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.

În cauză,  există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, suspectul B. L. C.,  a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic (decapitări și incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Statului Islamic; promovarea ”SHARIA”), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite şi ridicate documente, materiale de propagandă islamistă şi sisteme informatice.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Comentariile sunt inchise.