Percheziții domiciliare la traficanții de droguri de risc și droguri mare risc

Media 3:34 pm - 3 aprilie, 2024 Comentariile sunt închise pentru Percheziții domiciliare la traficanții de droguri de risc și droguri mare risc

La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Călărași și B.C.C.O București efectuează 12 percheziții domiciliare pe raza județului Călărași și a municipiului București, în două dosare penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri mare risc.

Din materialul probator administrat, a reieșit faptul că, mai mulți făptuitori au procurat, preponderant din municipiul București, canabis, pe care il comercializează atât către consumatori din județul Călărași cât și din București.

De asemenea, cu privire la un alt făptuitor, cercetările au relevat că, în mod repetat, a deținut și vândut în municipiul București, diferite cantități de droguri de mare risc.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentariile sunt inchise.