ALEGE VIAȚA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAȚIE, PENTRU O VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!

Media 7:53 pm - 18 decembrie, 2012 Comentariile sunt închise pentru ALEGE VIAȚA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAȚIE, PENTRU O VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!

În preajma Sărbătorilor de iarnă și pentru o vacanță în siguranță, din dispoziția șefului Poliției Române, vor fi intensificate activitățile de informare în vederea prevenirii evenimentelor rutiere grave în care ar putea fi implicați copiii. De asemenea, în itinerariile de patrulare a efectivelor de poliție rutieră vor fi incluse zonele frecventate de copii, adiacente drumurilor publice.  

Astfel, în această săptămână, polițiștii de la prevenire și cei de la rutieră, vor participa la întâlniri cu elevii pentru a le da sfaturi cu privire la respectarea normelor rutiere. Copiilor le vor fi prezentate cauzele producerii unor evenimente rutiere grave și recomandări pentru a nu ajunge victime. De asemenea, vor fi distribuite materiale informative (flyere, afișe, broșuri etc.).

Un alt grup țintă, îl reprezintă părinții, cărora le vor fi adresate recomandări, în vederea supravegherii copiilor la locurile de joacă și prevenirea implicării acestora în accidente.

Conducătorii de autovehicule sunt sfătuiți să adopte o conduită preventivă în zonele frecventate de copii.

De asemenea, pe lângă componenta de informare, campania polițiștilor, care se va desfășura în perioada 18.12.2012 – 14.01.2013, presupune și includerea, în itinerariile de patrulare a efectivelor de poliție rutieră, a zonelor frecventate de copii, adiacente drumurilor publice. 

·      
 
Siguranța rutieră constituie o problemă importantă a societății contemporane, atâta timp cât, la nivel național, în fiecare an, în accidente rutiere își pierd viața peste 2.000 de persoane, iar alte 9.000 sunt rănite grav.

Analiza accidentelor grave de circulație produse la nivel național în intervalul ianuarie – noiembrie 2012, comparativ cu perioada similară a anului precedent, a relevat o creștere a numărului și consecințelor acestor evenimente (+212 la total accidente grave, +53 la persoane decedate și +193 la răniți grav).

În urmare a măsurilor preventiv-educative luate în ultima perioadă, din dispoziția șefului Poliției Române, în prima jumătate a lunii decembrie a.c., comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-a înregistrat un trend descendent al accidentelor grave (-69), menținerea la un nivel sensibil egal a mortalității rutiere (+1 persoană decedată) și reducerea numărului răniților grav (-61).

Pentru a susține în continuare această evoluție și în perioada vacanței de iarnă 2012 – 2013, vor fi continuate activitățile specifice Campaniei naționale de educație rutieră "Alege viața!", în cadrul căreia o atenție deosebită va fi acordată conștientizării categoriilor vulnerabile de participanți la traficul rutier, respectiv copiilor.

·      
 
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliția Rutieră recomandă celor mici:
 
Să nu se joacepe drumurile publice sau în apropierea acestora și să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.)!
 
Să nu se deplaseze cu patinele/ sania pe partea carosabilă a drumurilor publice!
După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!

STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!

Copii, sa evităm accidentele, învățând și respectând câteva reguli de circulație!

Circulați doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulați întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca mașinile care circulă pe partea carosabilă să vină din fața voastră.

În caz de vreme rea (ploaie, ceață, polei, ninsoare, viscol) să fiți mai atenți atunci când traversați strada.

Nustaționați pe bordura trotuarelor deoarece vă puteți dezechilibra și ajunge în fața mașinilor!

Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiți pe trecerea de pietoni, opriți-vă pe marginea acesteia și așteptați ca mașinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!

Acolo unde sunt instalate semafoare, veți aștepta cu răbdare apariția luminii de culoare verde și veți traversa numai pe această culoare!  

Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranță, dar și în acest caz trebuie să vă asigurați din ambele sensuri, pentru că pot exista și șoferi neatenți.

În intersecțiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colțul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio mașină din ambele sensuri de circulație.
 

Comentariile sunt inchise.