Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 08 – 21 iulie a.c., pe toate drumurile publice de pe raza județului Călărași, acțiuni pentru reducerea victimizării prin implicarea în accidente de circulație, produse pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză
În timpul activităților desfășurate în trafic de la începutul acestei acțiuni, polițiștii au constatat și sancționat 551 de abateri de la regimul legal de viteză, în două cazuri fiind surprinse viteze de peste 50 m/h.
Activitățile vor fi continuate și în perioada următoare, urmând să fie folosite toate sisteme funcționale de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Polițiștii atrag atenția că VITEZA UCIDE și recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, cu viteză adaptată condițiilor de drum și de trafic, să acorde o atenție sporită pietonilor.
Depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Circulați cu viteză adaptată permanent condițiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!
Păstrați o distanță corespunzătoare în mers între vehicule astfel încât, când situația o impune, să puteți opri în condiții de siguranță!
Comentariile sunt inchise.