Video – EXERCIŢIU CANIN, ÎN CADRUL PROIECTULUI „ÎMPREUNĂ ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA CONTRABANDEI CU ŢIGARETE ŞI TUTUN”

Media 3:37 pm - 16 martie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Video – EXERCIŢIU CANIN, ÎN CADRUL PROIECTULUI „ÎMPREUNĂ ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA CONTRABANDEI CU ŢIGARETE ŞI TUTUN”

IMG_6692La data de 16 martie 2015, în municipiul Călăraşi, a avut loc un exerciţiu canin demonstrativ, organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene nerambursabile, „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun”.

Exerciţiul demonstrativ comun, de la graniţa de sud a României, este o activitate în cadrul proiectului „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun / Together, fighting against smuggled cigarettes and tobacco”, finanţat din fonduri europene nerambursabile de către Comisia Europeană – Biroul European Anti-Fraudă (OLAF), în baza Acordului de finanţare numărul OLAF/2014/D5/023.

Scopul exerciţiului l-a constituit stabilirea şi consolidarea cooperării între părţile interesate, atât de la nivel naţional, cât şi internaţional, prin diseminarea de cunoştinţe generale şi operaţionale în domeniul contrabandei şi contrafacerii cu ţigarete şi tutun.

Acesta a fost structurat în opt activităţi în care câinii de detectare tutun şi ţigarete din cadrul instituţiilor participante în proiect au acţionat alături de poliţişti, în diferite situaţii tactice pentru depistarea unor posibile cazuri de contrabandă, precum: identificarea coletelor cu ţigarete disimulate în mijloace de transport, camioane, bagaje, anexe, buşteni de lemne sau asupra oamenilor.

Evenimentul a reunit reprezentanţi ai instituţiilor partenere în proiect, din România şi Republica Moldova, respectiv: inspectoratele de poliţie judeţene Bacău, Buzău, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră Giurgiu şi Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, Biroul Vamal de Interior Călăraşi, Inspectoratul General  al Poliţiei şi Departamentul Poliţiei de Frontieră din Moldova şi Direcţia Centrul Chinologic din Moldova.

Informaţii de background:

Proiectul „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun/ Together, fighting against smuggled cigarettes and tobacco” a obţinut finanţare în cadrul Programului Hercule II 2007-2013 – Instruire în domeniul combaterii fraudei, implementat de Comisia Europeană.

Instituţia beneficiară este Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi. Valoarea totală a proiectului: 54.175,40 euro, din care fonduri europene nerambursabile 43.340,32 euro (80% din valoarea totală).

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea expertizei personalului din cadrul autorităţilor de aplicare a legii, implicat în prevenirea şi combaterea fraudei privind rolul utilizării câinilor dresaţi în activităţi de investigare şi depistare a tutunului şi ţigaretelor contrafăcute şi de contrabandă şi protejarea intereselor U.E.

Perioada de implementare este octombrie 2014 – mai 2015. Au avut loc conferinţa de lansare, întâlniri ale echipei de implementare, seminarul pe tema „Câini dresaţi – instrument eficient în combaterea fraudelor cu tutun şi ţigarete contrafăcute şi de contrabandă”, în municipiul Braşov, exerciţiu demonstrativ comun la graniţa de Sud a ţării, în municipiul Călăraşi, urmând să fie desfăşurat un exerciţiu similar şi la graniţa de Est, în municipiul Galaţi.

Comentariile sunt inchise.