Tragedie pe DN 3, la km 55 + 900, în satul Ştefăneşti, comuna Ileana

Media 4:47 pm - 11 noiembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Tragedie pe DN 3, la km 55 + 900, în satul Ştefăneşti, comuna Ileana

IMG_20151110_192948Un bărbat în vârstă de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost transportate de urgenţă la spital, în urma unui grav accident rutier produs prin coliziunea unui autoturism cu un copac de pe marginea drumului

Un echipaj de descarcerare un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au intervenit rapid pentru extragerea persoanelor din vehiculul avariat şi pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma impactului violent

În data de 10.11.2015, ora 19.14, un echipaj de descarcerare şi un echipaj IMG_20151110_192834de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 3,  la km 55 + 900, pe raza localităţii Ştefăneşti, comuna Ileana, la un grav accident rutier produs în urma coliziunii dintre un autoturism (înmatriculat în Bucureşti) şi un copac de pe marginea drumului.

La sosirea echipajelor de intervenţie la locul accidentului, autoturismul se afla în afara părţii carosabile, fiind foarte avariat, în interiorul acestuia aflându-se trei persoane de sex masculin, dintre care una încarcerată, ce prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.

Pompierii încadraţi pe autospeciala de descarcerare au folosit echipamentele din dotare, depărtătorul şi foarfecele hidraulic, pentru a îndepărta elemente din structura autoturismului, ajungând astfel la victima încarcerată, pe care au extras-o din vehicul, .

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, Vasile S.(încarcerat, pasager dreapta spate) a fost declarat decedat de către medicul încadrat pe ambulanţa S.A.J., venită de la Fundulea.

Un alt bărbat, Adrian G., în vârstă de 41 de ani (pasager dreapta faţă), care era conştient şi prezenta multiple traumatisme a fost preluat de către un echipaj S.A.J. sosit de la Lehliu Gară. Acesta a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat de urgenţă la unitatea spitalicească din Lehliu.

Cel de-al treilea bărbat implicat în accident, Petrică D., în vârstă de 32 de ani (conducător auto), care prezenta plagă deschisă la nivelul capului, de aproximativ 15 centimetri în zona frontală, traumatism cranio-facial şi multiple excoriaţii la nivelul membrelor superioare, a fost preluat de către echipajul de prim ajutor SMURD.

Paramedicii i-au acordat îngrijiri bărbatului, i-au toaletat plaga, i-au efectuat hemostază şi i-au aplicat pansament compresiv, după care acesta a fost transportat de urgenţă la spitalul din oraşul Lehliu Gară.

Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs teribilul accident, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, iar o alte două au ajuns la spital cu mai multe traumatisme.

Comentariile sunt inchise.