Poliţia Română – CERCETAT DE POLIŢIŞTI PENTRU BRACONAJ CINEGETIC

Media 3:01 pm - 2 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Poliţia Română – CERCETAT DE POLIŢIŞTI PENTRU BRACONAJ CINEGETIC

Poliţiştii din Dâmboviţa au ridicat o armă de vânătoare, 10 cartuşe şi alte instrumente de vânătoare de la un bărbat bănuit de braconaj cinegetic. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.

La data de 1 septembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Vulcana Pandele, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au oprit pentru control, pe un izlaz din comuna Toculeşti, un autovehicul condus de un bărbat, de 47 de ani.

În urma controlului, din autoturismul acestuia, poliţiştii au ridicat o armă de vânătoare, 10 cartuşe, un cuţit de vânătoare şi alte bunuri folosite la vânătoare.

Din cercetări a reieşit că bărbatul intenţiona să vâneze mistreţi, fără a respecta condiţiile prevăzute în autorizaţia de vânătoare.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de braconaj cinegetic.

Comentariile sunt inchise.