Comunicat de presa – propunere arestare accident circulatie

Media 11:34 am - 29 august, 2016 Comentariile sunt închise pentru Comunicat de presa – propunere arestare accident circulatie

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3  aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au dispus, prin ordonanţa din 28 august 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, ucidere din culpă și părăsire a locului accidentului de catre inculpatul Văitiş Daniel Marius, faţă de acesta formulându-se, la Judecătoria Sectorului 3, propunere  de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa sesizată cu cererea de arestare a stabilit termen pentru soluţionare cererii formulate de parchet la data de 30.08.2016.

Cauza a fost înregistrată la data de 27 august 2016 pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 având ca obiect comiterea infracţiunilor mai sus menţionate.

După efectuarea de cercetări în cauză, polițiști din cadrul Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti au formulat propunere de punere in mişcare a acţiunii penale si arestare preventivă a numitului Văitiş Daniel Marius la data de 27 august 2016.

La aceeaşi data procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a dispus respingerea propunerii de sesizare a Judecătoriei Sectorului 3 cu luarea măsurii arestului preventiv deoarece din mijloacele de proba administrate pana la acel moment in cauza nu rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Sub directa îndrumare si supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, ofiţeri din cadrul Brigăzii de Politie Rutiera Bucureşti au  identificat probe noi  şi  au continuat administrarea  acestora  în cauză.

În baza noilor probe coroborate cu probele existente în cauză s-a dispus aducerea inculpatului cu mandat de aducere. Acesta a colaborat cu organele de urmărire penală şi a participat la administrarea probelor necesare în cauză. Faţă de inculpat nu s-a dispus măsura reţinerii deoarece prin ordonanţa din data de 27 august 2016 se mai dispusese o dată această măsură pentru comiterea aceloraşi fapte. Conform art. 209 C.proc.pen. în aceeaşi cauză nu se poate dispune luarea măsurii reţinerii pentru aceleaşi fapte.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent a rezultat faptul că la data de 24 august 2016, în jurul orei 6.30, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel pe Bulevardul Energeticienilor (sector 3, Bucureşti), inculpatul Văitiş Daniel Marius a lovit o persoană de sex feminin care se angajase în traversarea străzii. În urma accidentului, victima a suferit leziuni care ulterior au provocat decesul acesteia. Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că șoferul a părăsit locul accidentului și că nu poseda permis de conducere.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

 Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentariile sunt inchise.