Sinteza intervențiilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași în perioada 25.09.2013 – 26.09.2013

Media 12:14 pm - 26 septembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Sinteza intervențiilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași în perioada 25.09.2013 – 26.09.2013

Intervenții la incendii

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acționat pe raza localității Izvoarele, județul Giurgiu, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta violent și cu fum dens la bucătăria unei locuințe

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza instalației de alimentare a unui aragaz, care scăpa gaze

Pompierii profesioniști au reușit în acest caz să salveze bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de lei și au eliminat în timp optim riscul de propagare a arderii la alte bunuri materiale
În data de 25.09.2013, ora 07.36, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să acționeze pe raza localității Izvoarele, județul Giurgiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei locuințe, proprietate individuală, aparținând lui Gheorghe F. La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta violent și cu fum dens la nivelul bucătăriei. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului de către pompieri, se pare că incendiul a izbucnit din cauza instalației de alimentare a unui aragaz, care scăpa gaze.
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-a deplasat la această intervenție, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită, acționând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute.
În urma incendiului au ars: 10 metri pătrați placaj din structura tavanului, un frigider, elemente din structura acoperișului locuinței, materiale plastice, materiale textile, elemente de mobilier, totodată fiind degradate o fereastră și o ușă din lemn, valoarea pagubelor a fost estimată la valoarea de 2.500 de lei, echipajul profesionist de stingere reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
Pompierii militari au limitat posibilitatea extinderii incendiului la celelalte camere și bunuri materiale aflate în imediata apropiere, printr-o intervenție promptă și eficientă. 

Intervenție la incendiu de vegetație uscată în localitatea Șoldanu

Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii Budești a intervenit pe raza localității Șoldanu, pentru lichidarea unui incendiu de miriște și vegetație uscată, care se manifesta cu flacără și fum dens la nivelul unei suprafețe de aproximativ două hectare

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea

În data de 25.09.2013, ora 14.40, un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești a fost solicitat, prin intermediul apelului unic de urgență 112, să acționeze pe raza localității Șoldanu, pentru stingerea unui incendiu de miriște și vegetație uscată izbucnit la nivelul unui teren viran, proprietate aparținând domeniului public al localității. La sosirea echipajului profesionist de stingere, incendiul se manifesta cu flacără și fum dens, la nivelul vegetației uscate și miriștii pe o suprafață de aproximativ două hectare, arderea extinzându-se cu repeziciune din cauza vântului puternic.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii și vegetației uscate.
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-a deplasat la această intervenție cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită (APCA), acționând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 30 de minute.
În urma incendiului a ars vegetație uscată și miriște pe o suprafață de aproximativ două hectare, neînregistrându-se pagube materiale.

Intervenție pirotehnică pe raza localității Roseți (în baltă)

Un cetățean din localitatea Roseți a descoperit, în timp ce săpa, un proiectil exploziv de calibrul 122 milimetri ( muniție rămasă neexplodată)

Un echipaj de specialiști pirotehniști din cadrul I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași a intervenit prompt la fața locului și a înlăturat pericolul

În data de 25.09.2013, ora 14.10, un echipaj de specialiști pirotehniști din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat prin intermediul apelului unic de urgență 112, să se deplaseze în localitatea Roseți (în baltă), pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată și transportul unui proiectil exploziv de calibrul 122 de milimetri.

Respectivul proiectil exploziv de calibrul 122 de milimetri a fost descoperit pe un teren agricol care aparține domeniului public al localității, de către un cetățean care săpa în malul unui canal de irigații.
Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată descoperită, cetățeanul (Nicolae C.) a anunțat de urgență organele abilitate, utilizând numărul de urgență 112, pentru a solicita intervenția specialiștilor din cadrul echipajului pirotehnic al I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași.
Doi specialiști pirotehniști din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași s-au deplasat rapid la locul solicitării, au intervenit prompt cu o autospecială și au ridicat proiectilul exploziv, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii ulterioare. 

Recomandări ale I.S.U. Călărași:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași recomandă cetățenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniție rămasă neexplodată, să anunțe de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei ” al județului Călărași la numărul de urgență 112

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei ” al județului Călărași recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu miște de pe locurile pe care se află elementele de muniție descoperite; să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici (societățile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniție descoperite; să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Știrbei” Călărași
Plt. maj. Tătăranu Ștefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

Comentariile sunt inchise.