Reprezentanți din 18 state participă alături de jandarmii români la un amplu exercițiu de stat major cu forțe în teren

Media 10:19 am - 10 septembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Reprezentanți din 18 state participă alături de jandarmii români la un amplu exercițiu de stat major cu forțe în teren

Foto exercitiuÎn contextul deținerii, în anul 2015, de România, prin Jandarmeria Română, a președinției CIMIN a EUROGENDFOR (Forța de Jandarmerie Europeană), instituția organizează un amplu exercițiu internațional de stat major cu forțe în teren –  RoGendIntEx 2015.

Exercițiul internațional se desfășoară în perioada 07-11 septembrie a.c. la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din județul Dâmbovița și se află la

 la cea de-a cincea ediție. Noutatea acestei ediții constă în folosirea pentru prima dată a forțelor din teren, precum și desfășurarea de forțe pe teritoriul a patru județe (Dâmbovița, Covasna, Brașov și Harghita).

Ediția din acest an reunește participarea a 21 de state și organizații, inclusiv România, iar în premieră, din echipa de evaluatori internaționali fac parte trei experți în domeniul misiunilor internaționale, din cadrul Uniunii Europene.

Alături de jandarmii români, din statul de organizare al exercițiului fac parte 23 de ofițeri din cadrul forțelor de Jandarmerie și Poliție din 18 state, cu care Jandarmeria Română are relații de cooperare, iar comandantul exercițiului din acest an este un ofițer specialist din cadrul EUROGENDFOR.

Exercițiul internațional RoGendIntEx 2015 are ca scop antrenarea forțelor de jandarmerie și poliție provenind din state diferite, în scopul creșterii capabilităților în domeniul gestionării unor situații de criză, în perspectiva desfășurării de misiuni internaționale.

De asemenea, prin intermediul acestor exerciții de antrenament, care se desfășoară în baza unori scenarii adaptate după fapte reale, se pune un accent deosebit pe asigurarea coeziunii participanților de naționalități diferite, pentru realizarea interoperabilității acestora, precum și pentru stabilirea unor proceduri comune de lucru, cu respectarea prevederilor legislației internaționale, în special în ceea ce privește drepturile omului.

În acest context, organizatorii au pregătit pentru joi, 10 septembrie a.c., începând cu ora 13.00, la sediul CPPCJ Ochiuri, un exercițiu demonstrativ care face parte din scenariul exercițiului internațional – RoGendIntEx 2015.

Exercițiul demonstrativ se va desfășura în prezența observatorilor și evaluatorilor din partea Uniunii Europene,  Statelor  Unite ale Americii, Qatarului și  Tunisiei, precum și a reprezentanților din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Afacerilor Interne, din România.

La acest exercițiu vor participa aproximativ 250 de jandarmi români care vor simula o intervenție pentru restabilirea ordinii publice în mediul urban, precum și executarea unor tactici, tehnici și procedee specifice misiunilor Jandarmeriei Române.

În scenariul exercițiului din acest an este inclusă și executarea procedurii standard de evacuare a victimelor din teren cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de  Aviației al M.A.I. – intitulat 9 LINE MEDEVAC.Jurnaliștii interesați să participe la acest la acest eveniment sunt așteptați joi, 10 septembrie, ora 12.15 la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din județul Dâmbovița. Persoană de contact, căpitan Drăgan Irina: 0749.209.424

 

Informaţii suplimentare

La data de 18 octombrie 2007,  la Velsen, în Olanda, a fost adoptat Tratatul între Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Olandei şi Republica Portugheză, stabilind Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR).

În prezent EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.

În conformitate cu obiectul tratatului, Forţa de Jandarmerie Europeană este o structură „operaţională, pre-organizată, robustă şi care poate fi dislocată rapid, cuprinzând exclusiv elemente ale forţelor de poliţie cu statut militar ale Părţilor, în scopul de a îndeplini toate sarcinile poliţieneşti din sfera operaţiunilor de management al crizelor”.

EUROGENDFOR este un instrument polițienesc  al  Uniunii Europene, format din unităţi de poliţie cu statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.

Serviciul Informare si Relatii Publice

Comentariile sunt inchise.