Reglementări privind evaluarea activității și a conduitei polițistului

Media 6:01 pm - 18 februarie, 2016 Comentariile sunt închise pentru Reglementări privind evaluarea activității și a conduitei polițistului

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prin care sunt introduse noi reglementări referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, fiind puse astfel în acord prevederile din Statutul poliţistului cu decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică și nu printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne, așa cum este în prezent.

Prin proiectul de lege aprobat astăzi se reglementează printre altele:

·       perioada în care se realizează evaluarea activității și a conduitei polițistului;

·       intervalul de timp în care se realizează evaluarea de serviciu;

·       persoanele care au competența de a realiza, respectiv de a aproba evaluarea de serviciu;

·       criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei;

·       calificativele care pot fi obținute, respectiv „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”;

·       procedura de comunicare și de contestare a rezultatului evaluării;

·       echivalarea rezultatelor obținute prin alte proceduri de evaluare (în situațiile în care polițistul își desfășoară activitatea fie în cadrul unor organisme interne, fie organisme internaționale);

Informații suplimentare:

În prezent, raporturile de serviciu ale poliţiştilor sunt reglementate prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care delegă ministrului afacerilor interne dreptul de stabilire, prin ordin, a metodologiei privind evaluarea poliţistului. Prin decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a unor prevederi privind evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, constatând că  evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică. 

Proiectul de act normativ a fost postat spre consultare publică, în data de 23 decembrie 2015, la adresa:http://www.mai.gov.ro/index05_1.html

Biroul de presă

Comentariile sunt inchise.