Pompierii vă recomandă să luați măsuri de prevenire a incendiilor de pădure, atunci când alături de prieteni doriți să ieșiți la picnic prin împrejurimile orașului

Media 9:32 am - 24 aprilie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Pompierii vă recomandă să luați măsuri de prevenire a incendiilor de pădure, atunci când alături de prieteni doriți să ieșiți la picnic prin împrejurimile orașului

Încălzirea vremii face ca din ce în ce mai mulți călărășeni să-și petreacă timpul liber (sfârșitul de săptămână) la iarbă verde, la un grătar cu prietenii, una din cele mai frecvente practici prin această zonă, unde posibilitățile de relaxare, din păcate, sunt mai limitate.
Atunci când cetățenii nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor, distracția se transformă in altceva, și izbucnesc incendii, cazuri în care, de cele mai multe ori, sunt afectate hectare întregi de pădure și nu numai, iar pagubele pot fi însemnate.
Privind rezultatele statisticilor putem constata cât de important este să fim responsabili cu mediul înconjurător.
Iată doar câteva date concrete din statistici pe care ar trebui să le cunoaștem și care ar trebui să ne dea de gândit în perspectiva viitorului nu foarte îndepărtat:
– un singur copac absoarbe 10% din emisiile de CO2 pe care o persoană le produce într-un an;
– 40 de hectare de pădure pot asigura necesarul de oxigen dintr-un un an pentru 18 persoane;
– arborii ajută la consolidarea terenului și previn alunecările de teren;
– o barieră de copaci acționează aproape ca un zid de piatră împotriva poluarii fonice;
– pomii îmbunătățesc calitatea apei prin încetinirea și filtrarea apei de ploaie și reduc gradul de poluare al apei ce ajunge în pânza freatică;
– copacii încetinesc evaporarea apei din sol și sporesc umiditatea din aer;
– arborii acționează ca un filtru impotriva razelor ultraviolete (cauzatoare de cancer de piele);
– doar 3 copaci plantați strategic în jurul casei pot reduce la jumătate, pe timpul verii, cheltuielile pentru aerul condiționat.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Barbu Știrbei" al județului Călărași recomandă cetățenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber la sfârșit de săptămână să ia în considerare urmatoarele măsuri minime de prevenire:
– respectați instrucțiunile personalului silvic;
– pregătiți focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
– faceți focul în locuri cât mai indepărtate de vegetație și în nici un caz pe timp de secetă excesivă, ori în condiții de vânt;
– nu lăsați copiii să se joace cu focul;
– nu lăsați niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar și o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcția focului, îndreptând flăcările spre vegetație sau transportând scânteile incandescente la distanțe mai mari, în interiorul pădurii;
– mențineti curățenia în pădure; aruncați în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare, ori sticlele. Ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure.
– stingeți cu apă sau pamânt focul/cărbunii încinși înainte de a pleca din pădure.
Cetățeni, nu uitați! Prevenind incendiile de pădure, protejați viața, mediul si bunurile.

Comentariile sunt inchise.