Ministerul Fondurilor Europene a organizat a cincea reuniune a Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020

Media 3:38 pm - 7 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Ministerul Fondurilor Europene a organizat a cincea reuniune a Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene a organizat luni, 7 octombrie a.c., a cincea reuniune a Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP), în cadrul căreia a fost discutată prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul a fost publicat pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, în data de 1 octombrie 2013. După consultarea partenerilor de dialog în cadrul reuniunii CIAP, Ministerul Fondurilor Europene urmează să transmită serviciilor Comisiei Europene, informal, prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul va fi transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurilor europene în viitoarea perioadă de programare.
Prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 stabilește modalitatea în care vor fi concentrate intervențiile din Fondurile Europene Structurale și de Investiții pentru a promova competitivitatea, convergența și cooperarea, în vederea încurajării obținerii unei dezvoltări inteligente, bazate pe creștere economică și incluziune socială.
Ministerul Fondurilor Europene așteaptă propunerile și observațiile partenerilor de dialog la adresa de e-mail secretariat.ciap@fonduri-ue.ro până miercuri, 9 octombrie 2013.
Comitetul Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat este format din 64 de entități, dintre care 70% reprezintă instituții publice centrale și locale, iar 30% sunt organizații reprezentative ale mediului economic și social, ale sindicatelor, mediului academic, organizații neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile.

Comentariile sunt inchise.