IPJ Călărași – Buletin de presă

Media 4:05 pm - 27 ianuarie, 2014 Comentariile sunt închise pentru IPJ Călărași – Buletin de presă

Condamnat pentru conducere fără permis, depus în penitenciar

Polițiști din cadrul I.P.J. Călărași – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Postul de Poliție Dor Mărunt au dus la îndeplinire, în ziua de 24 ianuarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în aceeași zi, de Judecătoria Lehliu-Gară pe numele lui B. Marian, de 33 ani, din comuna Dor Mărunt.

Bărbatul a fost condamnat la 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fiind depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Slobozia.

·                             

Roseți – conducere sub influența alcoolului

În seara de 24 ianuarie a.c., ora 20.36, polițiștii l-au depistat pe P. Tudor, de 62 ani, din Călărași, care conducea un autoturism marca Chevrolet, pe raza comunei Roseți, deși prezenta o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

·                             

Accidente rutiere

În ziua de 24 ianuarie a.c., ora 12.40, G. Nicolae, de 48 ani, din Călărași, a condus un autoturism marca Dacia pe bulevardul Republicii și a surprins și accidentat pe E. Elena, de 57 ani, din comuna Ostrov, județul Constanța, și pe I. Ana, de 38 ani, din Călărași, care se angajaseră în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat ca trecere pentru pietoni.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonilor.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilorest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

·                             

În ziua de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 16,00, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan, pe D.N. 3, în satul Radu Vodă, P. Dana, de 28 ani, din Călărași, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, astfel că autoturismul a părăsit partea carosabilă (acoperită cu gheață), intrând într-un copac.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a pasagerei din dreapta, D. Geanina, de 26 ani, din Călărași.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

·                             

În dimineața de 27 ianuarie a.c., ora 07.45, T. Tudor, de 52 ani, din municipiul Călărași, a condus un autoturism marca Renault, pe strada G-ral C. Ștefănescu, iar la intersecția cu DN 3B, nu a respectat semnificația indicatorului ,,Cedează trecerea”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia, condus de I. Marian, de 41 ani, din Călărași.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a lui T. Tudor.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comentariile sunt inchise.