Curcani – persoană suspectă depistată de polițiști, în timp ce transporta, în vederea comercializării, bunul sustras dintr-o anexă
În urmare sesizării efectuate de către C. Gherghina, din Comuna Curcani, privind furtul unui aparat de sudură și a mai multor cabluri electrice, aflate într-o anexă a locuinței sale, faptă comisă la data de 04 noiembrie a.c., agenți din cadrul Secția 3 Poliție Rurală Curcani au depistat asupra lui V. Nicolae, de 35 ani, din Comuna Curcani, un aparat de sudură, în timp ce acesta îl transporta, în vederea comercializării.
Din verificările efectuate de polițiști, bărbatul nu a putut preciza proveniența bunului, acesta fiind identificat de către partea vătămată, căreia i-a fost predat.
În continuare oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin parchet.
•
Activități pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar desfășurate de polițiștii oltenițeni
Ieri, 05 noiembrie a.c., agenții Postului de poliție Curcani au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar pe raza de competență a localității Curcani, ocazie cu care în zona adiacentă unității de învățământ din localitate, au fost depistați 4 elevi ce absentau de la cursuri.
Minorii au fost conduși în sala de clasă, după care s-a luat legătura cu directorul școlii și părinții acestora, cei din urmă fiind avertizați în scris cu privire la responsabilitățile ce le revin față de elevi.
•
În decursul aceleiași zile, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Oltenița și Postul de poliție Chirnogi au acționat pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, pe raza Comunei Chirnogi.
Cu această ocazie au fost identificați 11 elevi care absentau de la cursuri, aceștia fiind conduși în cadrul unităților școlare, pentru reluarea orelor de curs. Totodată, cu privire la comportamentul minorilor, au fost informați în scris, părinții acestora.
În zona adiacentă unităților de învățământ, polițiștii au acționat cu aparatul radar, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2480 lei.
•
Călărași – dosar penal întocmit de oamenii legii pentru port ilegal de armă albă
În ziua de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, patrula de siguranță publică formată din agenți de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Călărași
au depistat în scara unui bloc situat pe strada Bărăganului din Municipiul Călărași, pe G. Petre, de 62 ani, din aceeași localitate.
Procedându-se la efectuarea controlului corporal sumar al bărbatului, pe cureaua pantalonilor acestuia a fost găsit un cuțit tip briceag, cu lama de 10 cm.
În cauză polițiștii efectuează cercetări față de G. Petre sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de port ilegal de cuțit, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, urmând ca la finalizarea acestora, să se propună soluție prin parchet.
•
Oltenița – conducător de moped depistat pe drumurile publice fără permis de conducere
În ziua de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 10.50, patrula formată din agenți de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Oltenița a oprit pentru control,
pe strada Argeșului, din Municipiul Oltenița, un moped, condus de N. Vasile, de 58 ani, din Comuna Mânăstirea.
Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
Evenimente rutiere produse pe raza județului
În ziua de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 15.47, agenți din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către B. Florin, cu privire la faptul că pe DN.3, în Orașul Lehliu Gară, tatăl său, B. Ion a fost lovit de un autovehicul în jurul orei 10.00, suferind vătămări corporale.
Din cercetările efectuate de către oamenii legii, s-a stabilit că B. Ion, de 65 ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe D.N.3, din direcția Răzvani – Lehliu, a fost acroșat de oglinda laterală a unei autoutilitare marca Iveco, al cărei conducător auto, în persoana lui V. Lucian, de 55 ani, din aceeași localitate, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de acesta.
B. Ion a fost condus la spitalul din localitate, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
La scurt timp după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoutilitarei, V. Lucian s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Lehliu-Gară pentru a anunța incidentul.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări față de V. Lucian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
În ziua de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, D. Ionel, de 43 ani, din Comuna Lupșanu, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo, proprietate personală, pe
o stradă laterală din localitatea Plevna, a căzut din aceasta, suferind vătămări în zona gleznei.
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
Ieri, 05 noiembrie a.c., în jurul orei 16.10, polițiștii Postului de poliție Vasilați au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de V. Marinela, din Comuna Vasilați, cu privire la faptul că în zona primăriei din localitate a avut loc un eveniment rutier.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că minorul C. Andrei, de 10 ani, din Comuna Vasilați, în timp ce se plimba cu trotineta pe DJ 412, pe fondul neatenției, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un atelaj hipo, condus de G. Gelu, de 33 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a minorului care a fost transportat la un spital din Municipiul București pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
•
În ziua de 05 noiembrie a.c., ora 18.09, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, pe strada Gheorghe Doja, din Municipiul Oltenița, S. Vasile, de 18 ani, din aceeași localitate, a surprins și accidentat ușor pe U. Mitișor, de 42 ani, din localitate, care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma evenimentului rutier, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate și probe biologice de sânge.
Conducătorul auto a fost de asemenea, testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin parchet.
Comentariile sunt inchise.