IPJ Calarasi – Buletin de presa

Media 4:16 pm - 30 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru IPJ Calarasi – Buletin de presa

Călărași – prinși în flagrant de polițiști, după ce au sustras bunuri dintr-un imobil / suspecții au fost reținuți

Agenți de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași și polițiști locali au prins în flagrant, în noaptea de 28/29 octombrie a.c., trei tineri, care au sustras diverse bunuri dintr-un imobil de pe strada Nicolae Titulescu, din Călărași.
A. Orhan, de 25 ani, și M. Suria, de 15 ani, ambii din Călărași, se deplasau cu un taxi, în portbagajul căruia au fost găsite lenjerii, obiecte de îmbrăcăminte și de uz casnic, alimente și telefoane mobile, a căror proveniență nu a putut fi justificată. Celălalt suspect, D. Gabi, de 18 ani, a fost identificat în apropierea locului de unde au fost sustrase bunurile.
Din verificările efectuate, s-a constatat că suspecții au pătruns într-un imobil de pe strada Nicolae Titulescu, prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces, în timp ce proprietarul nu se afla la domiciliu.
Față de A. Orhan și D. Gabi, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, cu propunerea de arestare preventivă.


Conducătorul auto, implicat într-o tamponare, se afla sub influența alcoolului și nu posedă permis de conducere

În ziua de 29 octombrie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Dragoș Vodă s-au sesizat cu privire la faptul că, pe raza localității, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un conducător auto aflat sub influența alcoolului.

P. Gheorghe, de 60 ani, din comuna Dragoș Vodă, a condus un autoturism marca Oltcit pe o stradă din localitate și, la intersecția cu D.N. 3A, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Hyundai, condus regulamentar de I. Ionel, de 45 de ani, din municipiul Călărași, intrând în coliziune cu acesta.
Din impact au rezultat doar pagube materiale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul lui I. Ionel și pozitiv (0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat) pentru P. Gheorghe.
Urmarea verificărilor efectuate, s-a constatat că P. Gheorghe nu posedă permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.


Siguranța rutieră – infracțiuni constatate de polițiști

În după-amiaza de 29 octombrie a.c., ora 15,55, agenți din cadrul Postului de Poliție Spanțov au depistat pe raza comunei pe A. Florian, de 35 ani, din municipiul Oltenița, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere.


În ziua de 29 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, pe D.J. 305, în apropierea localității Fântâna Doamnei, comuna Nicolae Bălcescu, polițiștii au depistat pe B. Gheorghe, de 53 ani, din comuna Valea Argovei, în timp ce conducea un tractor cu remorcă, ambele nefiind înmatriculate.
Din verificări a rezultat și că bărbatul care conducea utilajul nu posedă permis de conducere.


Agenți din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit în trafic, pe bulevardul Republicii, în seara de 29 octombrie a.c., ora 19.40, pe M. Leonard, de 27 ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, deși i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.


În seara de 29 octombrie a.c., ora 22,50, agenți de poliție și jandarmi au depistat pe raza comunei Radovanu un autoturism marca Dacia Logan, condus de S. Gabriel, de 38 ani, din comuna Crivăț, care a prezentat o concentrație alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste situații au fost întocmite dosare penale.


Polițiștii au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea

Agenții Postului de Poliție Chirnogi au pus în aplicare, în după-amiaza de 29 octombrie a.c., două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de instanța de judecată pe numele lui H. Ion, de 29 ani, și lui F. Iulian, de 37 ani, ambii din Chirnogi. 
Cei doi bărbați, condamnați la câte doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, au fost predați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Călărași și au fost transferați în Penitenciarul Slobozia.


În ziua de 29 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași și Postului de Poliție Roseți au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în aceeași zi de instanța de judecată pe numele lui A. Constantin, din comuna Roseți.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași, fiind condamnat la doi ani de închisoare pentru vătămare corporală.


Călărași – suspecți de tâlhărie, identificați și reținuți de polițiștii de investigații criminale

Ca urmare a activităților de cercetare efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Călărași au identificat pe H. Vasile, de 17 ani, pe M. Florian, de 16 ani, și M. Laurențiu, de 20 ani, toți din Călărași, suspectați de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În fapt, în noaptea de 12/13 august a.c., aceștia au deposedat, prin violență, de o sumă de bani și de două telefoane mobile, pe un bărbat de 60 ani din Călărași, aflat în stare avansată de ebrietate.
Polițiștii au reușit să recupereze aproximativ 30 % din prejudiciul produs și au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de H. Vasile și M. Florian, care vor fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, cu propunerea de arestare preventivă.
Cel de-al treilea suspect este deja arestat preventiv în altă cauză.

Comentariile sunt inchise.