Inspectia Muncii a aplicat amenzi de 2.635.400 de lei si a depistat 346 de persoane fără contracte de muncă

Media 3:48 pm - 4 decembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Inspectia Muncii a aplicat amenzi de 2.635.400 de lei si a depistat 346 de persoane fără contracte de muncă

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 23-27 noiembrie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală 598.954 de euro, adică 2.635.400 de lei. Au fost depistate 346 de persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 107 erau din judetul Sibiu, 48 din Bucuresti si 43 în judetul Brasov.  

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel national s-au aplicat amenzi în valoare de 1.978.400 de lei din care 1.340.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 5 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi  556 angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 657.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 55 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. 26 dintre ele s-au înregistrat în Bucuresti. La nivel national au fost dispuse 6 opriri de echipamente si o sistare de activitate pentru a se evita accidentarea lucrătorilor.

”Rezultatele din domeniul relatiilor de muncă, în special numărul ridicat al persoanelor depistate fără forme legale de angajare ne determină să păstrăm standardele de calitate ale actului de control si indicatorii acestuia. Nu vom lua vacantă si nu vom precupeti niciun efort  în sanctionarea angajatorilor care încalcă legea.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Serviciul Comunicare

Comentariile sunt inchise.