DE VORBĂ CU CETĂŢENII, PENTRU PREVENIREA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Media 1:49 pm - 30 decembrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru DE VORBĂ CU CETĂŢENII, PENTRU PREVENIREA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Pliant colindatori (2)În preajma sărbătorilor de iarnă, poliţiştii intensifică activităţile de prevenire a furturilor din locuinţe pentru conştientizarea proprietarilor cu privire la grija pe care trebuie să o manifeste pentru bunurile proprii.

Prin discuţiile pe care le poartă cu cetăţenii, poliţiştii urmăresc să-i facă să realizeze că nu toţi cei care le trec pragurile locuinţelor de sărbători au intenţia de a le face urări, ci pot fi persoane care să profite de neatenţia lor pentru a le sustrage bunuri.

Materiale cu mesaje şi sfaturi preventive vor fi distribuite proprietarilor de imobile, alături de recomandarea de a fi vigilenţi pentru că nu doar colindătorii pot profita de buna lor credinţă şi şi hoţii.

Pentru reducerea riscului de victimizare, poliţiştii îi sfătuiesc pe cei care vor părăsi locuinţele pentru a petrece Anul Nou în alte localităţi să limiteze cercul persoanelor care cunosc acest lucru, să întreţină relaţii de bună vecinătate, pentru supravegherea reciprocă a caselor şi anexelor. Nu păstraţi sume mari de bani în casă!

E important şi ca celor mici sau persoanelor vârstnice să le spunem că nu trebuie să deschidă uşa persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea susţin că le reprezintă rudele sau au de livrat diverse pachete.

 

****

Şi în perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, Poliţia Română va fi la datorie, în slujba comunităţii.

Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în următoarele zile în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi, totodată, să intervină atunci când situaţia o va impune.

În această perioadă, poliţiştii rutieri vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în siguranţă!

ipjipj

 

Comentariile sunt inchise.