Constatări la regimul rutier

Media 3:48 pm - 2 august, 2018 Comentariile sunt închise pentru Constatări la regimul rutier

Un tânăr din Oltenița a fost depistat la volanul unui autoturism, acesta avea dreptul de a conduce suspendat, polițiștii i-au întocmit dosar penal.
În dimineața zilei de 01 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au prins în localitate, un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, deși avea acest drept suspendat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au prins un bărbat în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere.
La data de 01 august a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 66 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped pe drumurile publice, deși nu deținea permis.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.

***
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se poate pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Comentariile sunt inchise.