Conferința de lansare a granturilor SEE & norvegiene în România

Media 1:47 pm - 29 octombrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Conferința de lansare a granturilor SEE & norvegiene în România

Conferința de lansare a granturilor SEE & norvegiene în România a avut loc, marți, 29 octombrie a.c. Evenimentul a fost deschis de ambasadorul Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, și de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. La conferință au participat invitați din România și statele donatoare, reprezentanți ai companiilor publice și private, instituțiilor publice centrale și locale, organizațiilor neguvernamentale și partenerilor de dialog social.

Prin intermediul granturilor SEE & norvegiene, România va beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de aproximativ 306 milioane de euro. Fondurile sunt distribuite prin 22 de programe în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte în următoarele domenii: protecția mediului, societate civilă și îmbunătățirea condițiilor sociale pentru populația roma, justiție și afaceri interne, sănătate, cercetare, cultură. Recent, reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene și cei ai statelor donatoare au convenit realocarea sumei de 55 milioane de euro către domenii precum combaterea sărăciei și aspecte legate de populația roma, sănătate (proiecte legate de problematica cancerului, TBC, finanțarea registrelor care țin evidența populației afectate de boli cronice), societate civilă, energie regenerabilă, copii și tineri aflați în situații de risc, capacitate instituțională și inovare verde în industrie.

În cadrul conferinței, reprezentanții operatorilor de program au prezentat programele și obiectivele care trebuie îndeplinite în cadrul acestora.

Context:

În baza Acordului pentru Spațiul Economic European (SEE), trei dintre țările AELS – Norvegia, Islanda și Liechtenstein – fac parte din piața internă europeană și contribuie la dezvoltarea socială și economică prin intermediul granturilor SEE și norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul și sudul UE. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanțărilor.

Obiectivele majore ale granturilor SEE și norvegiene sunt reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European și întărirea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și cele beneficiare.

Informații relevante privind aceste fonduri sunt disponibile pe paginile de internet: http://www.eeagrants.org, http://www.eeagrants.ro și http://www.norvegia.no.

Comentariile sunt inchise.