COMUNICAT DE PRESĂ – SNFP

Media 9:13 am - 23 octombrie, 2015 Comentariile sunt închise pentru COMUNICAT DE PRESĂ – SNFP

Tema : Salariile mici ale funcționarilor publici din România permit folosirea instituțiilor publice, de către politicieni, ca instrumente de luptă politică sau de inavuțire a acestora

Vulnerabilitatea funcționarilor publici în impunerea legii, a instituțiilor publice în a asigura interesul comun al cetățenilor exprimat prin acte normative, este amplificată de salariile mici ale acestei categorii (care tind spre salariul minim pe economie, în contextul în care nu au dreptul să presteze alte activități aducătoare de venit), de lipsa de finanțare a pregătirii profesionale precum și de faptul că partidele politice, influențează organizarea aplicării legii în România.

Știm că un corp de funcționari publici bine plătit, profesionist, responsabil, căruia i se asigură cariera profesională, nu va permite oamenilor politici, aflați la guvernare, să subordoneze instituțiile publice unor interese politice.

Solicităm aprobarea de urgență a legii salarizării, astfel încât, funcționarii publici să beneficieze de o salarizare care să le permită independența economică, și care, la rândul ei, ar obstrucționa acțiunile nelegale ale oamenilor politici.

Cu stimă,

Sebastian OPRESCU,

Președinte SNFP,

Vicepreședinte CNSLR Frăția

Comentariile sunt inchise.