Agenţi din cadrul Secţiei Rurale Olteniţa au prins în flagrant, în această dimineaţă, în jurul orei 03,30, pe R. Dumitru, de 57 ani, din comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, care sustrăgea porumb ştiuleţi de pe terenul cultivat al unei instituţii din Fundulea.
Bărbatul se deplasa cu un atelaj hipo şi reuşise să sustragă peste 700 de kg de porumb.
Întreaga cantitate a fost recuperată de poliţişti, urmând ca unitatea păgubită să stabilească valoarea prejudiciului produs.
Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii posturilor şi secţiilor rurale de poliţie vor desfăşura în continuare, până la terminarea sezonului de recoltare, activităţi de patrulare în zona terenurilor cultivate pentru prevenirea şi combaterea sustragerii de produse agricole din culturi.
Comentariile sunt inchise.