Buletin de presa – IPJ Calarasi

Media 2:47 pm - 1 noiembrie, 2013 Comentariile sunt închise pentru Buletin de presa – IPJ Calarasi

Urmărit internațional, prins de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași și Postului de Poliție Chirnogi au prins, în ziua de 31 octombrie a.c., pe raza municipiului București, pe N. Gheorghiță, de 41 ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași, persoană urmărită național și internațional. 
Acesta a fost condamnat, la data de 25.10.2010, de Judecătoria Oltenița, la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de OUG 195/002 privind circulația pe drumurile publice.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.


Accidente rutiere ușoare

În dimineața de 31 octombrie a.c., ora 07.50 , C. George, de 46 ani, din Călărași, a condus un autoturism marca Renault pe strada Grivița, din municipiul Călărași, iar la intersecția cu strada Ion Heliade Rădulescu, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a surprins și accidentat pe R. Mihai, de 16 ani, din localitate, care conducea regulamentar un moped.
Victima a transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală ușoară din culpă.


În ziua de 31 octombrie a.c., ora 12.45, pe D.J. 306, în satul Ceacu, comuna Cuza Vodă, O. Ovidiu, de 25 ani, din municipiul Călărași, a condus o autoutilitară Dacia Logan și a accidentat ușor pe o minoră de 9 ani, din comuna Cuza Vodă, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior de polițiști, în trafic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Comentariile sunt inchise.