Buletin de presa – IPJ Calarasi

Media 1:09 pm - 31 august, 2015 Comentariile sunt închise pentru Buletin de presa – IPJ Calarasi

„Merită să rişti?!” – conducere sub influenţa alcoolului/şoferul a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Olteniţa au prins, în seara de 29 august 2015, pe DN 4, în afara localităţii Curcani, pe un conducător auto care prezenta o concentraţie alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul de 43 ani, din municipiul Olteniţa, care conducea o autoutilitară, a încercat să evite controlulul, neoprind la semnalul poliţiştilor. Acesta a fost prins în afara comunei Curcani, când a fost testat cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la Spitalul Olteniţa în vederea prelevării mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Cercetări efectuate de poliţişti, pentru conducerea unui autovehicul fără permis

În seara de 29 august 2015, poliţiştii au identificat în trafic, pe DC 79, pe raza comunei Mitreni, un autoturism condus de I. Nicușor, de 20 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere.

Poliţiştii au demerat cercetări în cauză pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

 

În perioada august – septembrie 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi desfăşoară campanaia de informare a cetăţenilor cu privire la consecinţele conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului şi fără permis – „MERITĂ SĂ RIŞTI?!”.

 Potrivit Codului penal:

– Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani

– Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Evenimente rutiere

În dimineaţa de 30 august 2015, D. Mioara, de 41 ani, a condus o autoutilitară pe raza satului Tudor Vladimirescu, comuna Perişoru, şi l-a lovit pe S. Fănel, de 26 ani, care nu s-a asigurat la traversarea străzii prin loc nepermis.

Pietonul a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezulatele fiind negative.

 

În noaptea de 30/31 august 2015, C. David, de 22 ani, din comuna Spanţov, a condus un autoturism pe DN 31, în afara municipiului Olteniţa, şi, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a intrat în coliziune laterală cu alt autoturism, condus în aceeaşi direcţie de T. Marius, de 26 ani, din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a cinci persoane, care au primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

Poliţiştii continuă cercetările pentru determinarea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentelor rutiere.

 

Pentru reducerea risciului de implicare în accidente rutiere, poliţiştii reciomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză, să acorde prioritate tuturor celor îndrept şi să se angajeze în depăşiri doar după o temeinică asigurare!

Comentariile sunt inchise.