Miercuri 27.03.2013 în sala de conferințe a Instituției Prefectului – Județul Călărași a avut loc festivitatea avansării în gradul profesional următor a unor funcționari publici cu statut special. Astfel au fost avansați la gradul de inspector principal Sorin Lucian AVRAM și Mihăiță Cristian CAZACU din cadrul Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple. De asemenea, Costinel DIACONU și Florin Narcis NĂSTASE din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor au fost înaintați la gradul de inspector principal și respectiv agent șef principal.
Prefectul Județului Călărași George IACOB a dat citire Ordinului de avansare în grad semnat de Ministrul Afacerilor Interne Radu STROE și a adresat felicitări pentru profesionalism atât celor avansați cât și șefilor celor două structuri din subordinea Instituției Prefectului, Comisar șef Marian BARBU și Comisar șef Ion IONIȚĂ.
Avansarea în grad a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 191 de ani de la înființarea Poliției Române moderne și respectiv 180 de ani de la atestarea documentară a Poliției călărășene.
PREFECT, George IACOB
SUBPREFECT, Cornel COMAN
Comentariile sunt inchise.